FOTO | Viața studențească în Bucureștiul interbelic. De la rigoarea primelor cămine de stat, la condițiile austere și luxul cazărilor private

Primele cămine studențești de stat din România au fost înființate și reglementate oficial în perioada interbelică.

Prin Decretul-lege nr. 3668 din 27 august 1919, au fost puse bazele unui sistem național creat pentru a asigura tienerilor din provincie locuință în Capitală.

Regulile de fier ale primelor cămine

Cei de la MMB povestesc că Decretul-lege din 1919 a instituit pe lângă fiecare universitate o societate numită „Căminul Studenților”.

Aceasta era responsabilă de înființarea și întreținerea căminelor și a cantinelor studențești.

Astfel, instituția își asuma misiunea de a oferi cazare și masă în condiții optime, cu o taxă minimă sau chiar gratuit pentru studenții fără posibilități materiale, dar cu rezultate deosebite la învățătură.

Finanțarea provenea din taxele de înscriere, taxele de cazare, sau „pensiuni”, cum mai erau numite, subvenții de stat, donații și subscripții publice.

Studentul admis plătea o taxă standard de 30 de lei pe lună, iar gratuitatea se acorda doar în cazuri excepționale.

Regulamentul, însă, impunea o disciplină strictă: păstrarea unei curățenii desăvârșite, o oră-limită de intrare, pentru băieți ora 23:00, iar pentru fete 21:30, și primirea vizitelor exclusiv în timpul zilei și doar la cancelarie.

Mai mult, fiecare cămin dispunea de o infirmerie pentru afecțiuni ușoare, administrată de un student de la Facultatea de Medicină capabil să acrode primul ajutor.

Proba scrisă și orală pentru un loc la cazare

Obținerea unui loc în cămin nu era un proces simplu.

Candidații din anul I susțineau o probă scrisă și una orală la limba și literatura română, istorie și geografia României, precum și din materiile studiate în ultimul an de liceu.

Pentru studenții din anii superiori, examenul consta într-o probă scrisă și orală din materia anului precedent.

De asemenea, frecventarea cursurilor și notele bune garantau păstrarea locului pentru anul următor, iar în cazul în care cererea depășea numărul locurilor disponibile, studenții solvenți trebuiau să susțină din nou examenul.

Cum arătau primele cămine studențești

Printre primele cămine de stat deschise după Primul Război Mondial s-au numărat cel din strada Cantacuzino, pentru băieți, și cel din strada Sfântul Ștefan, pentru fete.

Căminul de pe Cantacuzino, condus de un confecționar universitar, adăpostea 220 de tineri, iar cantina hrănea zilnic aproape 380 de persoane.

Dormitoarele erau dotate cu paturi din fier, mese și scaune.

În grădină erau instalate aparate de gimnastică, iar studenții puteau beneficia chiar și de serviciile unui frizer „la domiciliu”, contra sumei de 8 lei.

La polul opus, condițiile pentru studentele de pe Sfântul Ștefan erau extrem de austere.

Căminul își desfășura activitatea într-o clădire închiriată de Universitate care necesita lucrări majore de amenajare.

Dormitoarele nu aveau mese sau scaune, dar serveau, în același timp, și drept bibliotecă, sală de studiu, sală de primire și, uneori, spălătorie.

Nu existau infirmiere, chiuvete adecvate sau sala de muzică, iar cele 80 de locatare aveau voie să meargă la teatru doar o dată pe lună, exclusiv în grup.

Căminul privat „Spiru Haret”

Spre deosebire de opțiunile de stat, mediul privat oferea condiții occidentale pentru cei care își permiteau costuri considerabil mai mari.

Căminul particular „Spiru Haret” din strada Dionisie, fondat în 1908 de Clotilda Averescu, adăpostea la finalul anilor ’20 un număr de 200 de interne și 150 de externe.

Taxele anuale pentru interne variau între 10.000 și 30.000 de lei, în timp ce externele plăteau între 1.400 și 1.800 de lei pe lună.

Te-ar mai putea interesa și:

• FOTO | O plimbare cu Simona Lahovary, ochiul critic din umbră și confidenta Reginei Maria. Mormântul doamnei de onoare a fost reabilitat și poate fi vizitat la Cimitirul Bellu 
• FOTO | Legătura neștiută dintre o casă de pe strada Biserica Amzei și Mircea Eliade. Povestea imobilului scos la licitație din cauza datoriilor
• Vintilă Brătianu, primarul care a modernizat Bucureștiul “Prin noi înșine”. Parcul Ioanid, bd. Dacia și Colței, impresionante lucrări urbanistice ce dăinuie și azi