Un compostor, dragi copii, este bunicul validatorului, un vestigiu din era analogică a transportului public din București și, în mod neașteptat, a fost descoperit azi pe traseul, prins încă foarte bine de bara unui autobuz de pe linia 468.
La întâlnit pe drumul său de dimineață un bucureștean din comunitatea „Reclamații STB (fostul RATB) București„, l-a fotografiat și-a dat poza mai departe, să ne-amintim cât mai mulți de anii în care luam amendă dacă nu compostam biletul.
Și bătrânul compostor se ține încă bine de tot de bara autobuzului!

Compostorul era instrumentul cu care îți validai călătoria cu mijloacele de transport în comun din București în epoca analogică a transportului public.
Compostoarele erau niște cutii metalice sau din plastic dur, de obicei gri sau maro, montate pe barele sau pe pereții autobuzelor, tramvaielor și troleibuzelor.
N-aveau nevoie de curent electric și nici de internet, validarea se făcea foarte mecanic: biletele, dintr-un carton subșire, pe care scria preșul lor, se introduceau în mica mașinărie printr-o fantă orizontală.
Apoi, trebuia să apeși cu putere (sau să tragi lateral, în funcție de model) pentru a activa zimții care ciuruiau biletul.
Fiecare compostor avea o combinație unică de perforații (de exemplu, avea trei găuri rotunde pe mijloc și una pătrată în colț sau forme geometrice specifice).
Controlul se făcea simplu: controlorul STB verifica dacă modelul găurilor de pe bilet corespundea cu cel al aujtobuzului, troleibuzului sau tramvaiului cu care călătoreai. Un „clanc” metalic te anunța că ai izbutit (uneori cu greu, că mecanismul mai ruginea și se mai înțepenea)
După Revoluție, sistemul s-a mai modernizat nițel, dar principiul a rămas același. Au apărut mecanismele care nu mai găureau, ci ștampilau biletul, tot cu „modele specifice” mijlocului de transport. , nu mai găureau.
Biletele și perforatoarele au început să dispară treptat, de la începutul anilor 2000, odată cu introducerea validatoarelor electronice și a cartelelor magnetice, mai apoi a cardurilor contactless .