Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, ne oficial că PMB a scos la licitație lucrările de supralărgire și modernizare a Bulevardului Dimitrie Pompeiu.
Într-o postare pe Facebook (după două zile de pauză, câte au trecut de la precedenta astfel de comunicare, în precedenta oferindu-ne un fragment din discursul său la Concresul extraordinar al PNL, de duminică de l a Romexpo).
Ne spune că, alături de Prelungirea Ghencea, proiectul Dimitrie Pompeiu este „în top trei proiecte prioritare pe care le-a asumat.”:
Este unul dintre cele mai mari și mai importante proiecte de infrastructură ale Bucureștiului și se află într-o zonă încremenită în timp și în trafic. Contractul, cu o valoare totală estimată de 256.418.082 de lei, cuprinde servicii de proiectare, asistență tehnică și lucrări de execuție.
Primarul general face o recapitulare a acestor lucrări, care vizează:
Primarul Ciucu spune că, la final de șantier, „Bd. Dimitrie Pompeiu se va transforma dintr-o stradă îngustă și sufocată de mașini, cu o bandă pe sens și trotuare sparte, degradate, într-o șosea modernă, cu două benzi de circulație, spațiu verde, piste de biciclete, linie dublă de tramvai și trotuare mult mai generoase”.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 28 iulie, ora 15.00;
Urmează evaluarea lor, raportul procedurii și semnarea contractului, dacă nu sunt contestații. Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate – preț.
Câștigătorul licitației va avea la dispoziție 26 de luni de la emiterea ordinului de începere.
Primarul general mai anunță că, în paralel (cu caps lock), continuă lucrările la modernizarea actualei șine de tramvai de pe Bd. Dimitrie Pompeiu.
Încep și procedurile de expropriere, care au fost deja aprobate în Consiliul General, la mijlocul lunii martie.
Vorbim despre un culoar de expropriere de 35.888 mp, pe ambele părți ale bulevardului, la o valoare totală de 74 milioane de lei.