Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a decis rezilierea contractului de peaj încheiat cu Federația Greenfield Băneasa, măsură ce va duce la închiderea accesului auto prin pădure către complexul rezidențial în termen de 60 de zile calendaristice de la data notificării.
Decizia, anunțată de Asociația Parcul Natural București, și marcată oficial prin documentul nr. 206 din data de 02.04.2026, vine pe fondul unor dificultăți cosiderabile întâmpinate de regia statului în relația cu societatea civilă, organizațiile de mediu și autoritățile tutelare, dar și ca urmare a presiunii publice exercitate de activiști.
Federația Greenfield a dat punctul de vedere privind această decizie:
Ca urmare a anunțului privind denunțarea unilaterală a contractului de peaj pentru drumul forestier Pădurea Băneasa, Federația Greenfield Băneasa contestă ferm decizia Romsilva, considerând-o „abuzivă, nejustificată și profund inechitabilă”.
Federația subliniază că notificarea de denunțare a fost emisă de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, entitate care nu are calitatea de parte contractuală, contractul de peaj fiind încheiat direct cu Direcția Silvică Ilfov.
Reprezentanții susțin că și-au îndeplinit toate obligațiile asumate prin contractul semnat în martie 2025, inclusiv plata la zi a taxelor de utilizare și respectarea condițiilor pentru protejarea fondului forestier.
Contractul vizează trei segmente de drum, dintre care două (strada Padina) sunt asfaltate și deschise circulației publice pentru toți bucureștenii.
Federația mai avertizează că o eventuală reziliere ar duce fie la închiderea totală a acestor artere, generând blocaje în zonă, fie la o discriminare prin care doar locuitorilor din Greenfield le-ar fi restricționat accesul.
De asemenea, pe lângă formularea unui răspuns juridic împotriva notificării Romsilva, Federația a inițiat demersuri legale împotriva persoanelor sau entităților care promovează informații denigratoare la adresa comunității.
Cătălin Diaconescu, președintele Federației Greenfield Băneasa, a declarat că drumul rămâne deschis în baza contractului aflat în vigoare.
Am utilizat drumul de acces în mod legal, în baza unui contract ale cărui obligații au fost respectate integral. Considerăm că acest demers este abuziv și creează un precedent periculos în relația dintre cetățeni și instituțiile statului. Federația Greenfield transmite un mesaj clar către toți membrii comunității: accesul pe drumul forestier rămâne deschis, în baza contractului aflat în vigoare. a spus Cătălin Diaconescu
Conform notificării transmise de Romsilva, menținerea acestui contract a devenit nesustenabilă din punct de vedere reputațional și administrativ.
Instituția a precizat că, urmare a semnării acordului de peaj în martie anul trecut, a devenit ținta unor calomnii și nu numai.
În încercarea de a justifica legalitatea contractului, precum și oportunitatea acestuia, raportat la eficiența economică în beneficiul ROMSILVA și interesul social al comunității din cartierul Greenfield, s-a ajuns ca ROMSILVA să devină ținta unor atacuri, calomnii, manifestări tendențioase proliferate pe toate canalele de comunicare publică, ceea ce a dus la crearea unor enorme prejudicii de imagine pentru RNP ROMSILVA. este scris în notificare
Romsilva invocă în documentul de reziliere aplicarea teoriei impreviziunii și a articolelor 1271 și 1276 din Codul Civil.


Romsilva argumentează că echilibrul contractual a fost grav perturbat de evenimente externe care nu puteau fi prevăzute la momentul semnării, făcând referire la interesul social al comunității din afara Greenfield.
Notificarea stipulează un termen de preaviz de 60 de zile calendaristice.
Acest lucru înseamnă că, începând cu prima decadă a lunii iunie 2026, accesul prin Pădurea Pustnicu, un segment de drum forestier, ar trebui să fie blocat pentru traficul rutier.
Această măsură readuce în actualitate criza de mobilitate a celor peste 6.000 de bucureșteni care locuiesc în cartierul Greeenfield, care riscă să rămână din nou cu o singură cale de acces, adesea blocată, către restul orașului.
Mai mult, Romsilva a precizat în curpinsul notificării că est dispusă să ofere o despăgubire care să constea în restituirea diferenței de peaj pentru perioada neexecutată din contract.
La expirarea termenului de preaviz, contractul nr, 951/RC/03.03.2025 va înceta, iar subscrisa vom oferi o justă despăgubire constând în restituirea diferenței de PEAJ pentru perioada neexecutată din contract, în conformitate cu prevereile art. 11.4 din contract. mai este stipulat în notificare
Te-ar mai putea interesa și: