Grecii au considerat această specie de pasăre un soi de rândunică, forma corpului fiind asemănătoare. Au un penaj de un alb strălucitor cu o pată neagră pe creștetul capului. Ciocul și picioarele sunt roșii, iar zborul lor este ușor acrobat fiind adevărați maeștrii prin văzduh.
Iată cum arată o chirghiță, fotografie postată recent pe pagina de Facebook Administrația Parcul Natural Văcărești:
Păsările, în limba română, se numesc chire, chirighițe sau pescărițe (în engleză toate sunt tern) și sunt încadrate în mai multe genuri (dintre care la noi sunt prezente genul Sterna, Thalasseus și Sternula – chirele, Chlidonias – chirighițele, Hydroprogne și Gelochelidon – pescărițele) și alături de pescăruși sunt parte din familia Laridae.
Sunt păsări zvelte, de talie mică spre medie. Au aripi lungi, înguste și ascuțite, o coadă lungă și bifurcată, iar ciocul este lung și ascuțit, potrivit informațiilor transmise de Societatea Ornitologică Română.
Mulțumită celor 300 de bucureșteni care au participat la acțiunea de ecologizare din data de 13 aprilie, Parcul Natural Văcărești este acum mai curat și mai primitor.
Voluntarii au străns o cantitate impresionantă de deșeuri, de aproximativ 7,6 tone în doar trei ore. La această activitate au participat copii de nici 5 ani împreună cu părinții lor, dar și Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.
Administrația Parcul Natural Văcărești le-a mulțumit voluntarilor:
Astăzi, inimile noastre sunt pline de recunoștință și admirație!Parcul Natural Văcărești a strălucit mai tare ca niciodată, mulțumită celor 300 de bucureșteni extraordinari care au venit să pună umărul la o acțiune de ecologizare fabuloasă. Un uriaș mulțumesc și domnului Primar General, Nicușor Dan, care nu s-a dat în lături de la muncă, dovedind că liderii adevărați nu se tem să-și suflece mânecile! Vă mulțumim din suflet tuturor participanților pentru energie, zâmbete și speranță. A fost o zi memorabilă, și am demonstrat împreună că schimbarea începe cu noi!