FOTO | Vântul continuă să provoace pagube în București: Copaci smulși din pământ blochează străzi și trotuare în oraș. E cod galben de vânt puternic

25 dec. 2024
1474 afișări
FOTO | Vântul continuă să provoace pagube în București: Copaci smulși din pământ blochează străzi și trotuare în oraș. E cod galben de vânt puternic
FOTO | Vântul continuă să provoace pagube în București: Copaci smulși din pământ blochează străzi și trotuare în oraș. E cod galben de vânt puternic | Sursa foto: Info Trafic București și Ilfov-Radare, Filtre/Info Trafic București și Ilfov - Facebook

Vântul puternic face și azi pagube în București. Un copac înalt de câțiva metri, rupt de rafalele de vânt, se rezeamă de un alt arbore, deasupra unei mașini, blocând accesul pe un trotuar din București. Copaci căzuți mai sunt și pe Calea Crângași și pe Strada Dinu Vintillă.

Meteorologii au prelungit atenționarea de cod galben de vânt puternic, zeci de astfel de situații fiind raportate și marți seară.

Copaci smulși de vânt blochează străzi din București

Pe grupul de Facebook „Info Trafic București și Ilfov-Radare, Filtre” un internaut avertizează un șofer în privința unui copac smuls de vânt, care stă să cadă peste mașina sa. Un pericol este și pentru pietoni, având în vedere că arborele poate cădea în orice clipă, iar gardul care împrejmuiește blocul din imagine este instabil.

Sursa foto: Info Trafic București și Ilfov-Radare, Filtre – Facebook

Pe grupul de Facebook „Info Trafic București și Ilfov” mai mulți șoferi informează că vântul a doborât copaci și pe alte străzi din București, după cum urmează:

  • 17:27: „Copac căzut pe Teiul Doamnei, înainte de secție, sens Lacul Tei – Șos. Colentina. Bandă blocată, vizibilitatea redusă.”
  • 17:27: „Dinu Vintilă intersecția cu Ștefan cel Mare.”
Copac căzut pe trotuar, pe Strada Dinu Vintilă
Copac căzut pe trotuar, pe Strada Dinu Vintilă | Sursa foto: Info Trafic București și Ilfov – Facebook
  • 17:48: „Copac căzut: Calea Crângași spre Pod Grant, înainte de intersecție cu Ceahlău. B1 blocată.”
Copac căzut pe Calea Crângași
Copac căzut pe Calea Crângași | Sursa foto: Info Trafic București și Ilfov – Facebook

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit atenționarea de cod galben de vânt puternic până joi, 26 decembrie, la ora 20. Zonele afectate sunt Muntenia, Dobrogea, centrul și sudul Moldovei.

În Muntenia, Dobrogea, precum și în centrul și sudul Moldovei vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…70 km/h.

Sursa foto: ANM

Zeci de autoturisme au fost avariate, marți, din cauza vântului

Pompierii au gestionat, marți, 24 decembrie, 116 intervenții în București și Ilfov pentru îndepărtarea efectelor vântului puternic, fiind înregistrate 71 de cazuri de autoturisme avariate de copaci rupți.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISUBIF), în București s-a intervenit în 92 de cazuri:

  • 82 de copaci degajați,
  • 9 elemente de construcție desprinse,
  • o acumulare de apă,
  • în urma acestora au fost avariate 69 de autoturisme.

În Ilfov, pompierii au intervenit în 24 de cazuri, dintre care 15 copaci degajați, patru elemente de construcție desprinse și cinci cazuri de acumulare de apă, în urma cărora au fost avariate două autoturisme, potrivit unui comunicat transmis de Agerpres.

ISU le recomandă cetățenilor să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcțiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi ușor dislocate, precum și a imobilelor aflate în construcție, să oprească activitățile desfășurate în teren deschis sau la înălțime, să închidă ferestrele locuințelor și să nu atingă stâlpii sau conductoarele de electricitate căzute la pământ.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies