FOTO | Uriașă operațiune de salvare în București. Peste 20 de salvatori au intervenit, ca să scoată din casă și să ducă la spital un bărbat de 400 de kg

11 iul. 2023
2147 afișări
FOTO | Uriașă operațiune de salvare în București. Peste 20 de salvatori au intervenit, ca să scoată din casă și să ducă la spital un bărbat de 400 de kg
FOTO | Uriașă operațiune de salvare în București. Peste 20 de salvatori au intervenit, ca să scoată din casă și să ducă la spital un bărbat de 400 de kg | Sursa foto: Facebook - Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Zeci de pompieri, paramedici, medici și asistenți din cadrul ISU București-Ilfov au intervenit într-o misiune de salvare a unui bărbat de aproximativ 400 de kilograme, care a suferit un accident vascular.

Peste 20 de salvatori au intervenit în cazul unui bărbat de 400 de kilograme care suferise un accident vascular

Peste 20 de salvatori, pompieri, paramedici, medici și asistenți din cadrul ISU București Ilfov și UPU-SMURD Floreasca au intervenit, luni, pe data de 10 iulie, pentru salvarea unui bărbat care a fost diagnosticat cu obezitate morbidă, de aproape 400 kilograme. Acesta acuza dificultăți locomotorii. Iată ce a transmis ISUBF:

Împreună, pentru a salva o viață! O misiune atipică, cu angrenaj impresionant de forțe a avut loc astăzi, în București, unde, peste 20 de salvatori, pompieri, paramedici, medici și asistenți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, respectiv UPU-SMURD Floreasca au intervenit pentru salvarea unui bărbat diagnosticat cu obezitate morbidă, de aproximativ 400 kg, care acuza dificultăți locomotorii.

Echipajele medicale SMURD au descoperit că bărbatul suferise un accident vascular. Pacientul a fost transportat de urgență la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale, iar misiunea a fost una foarte dificilă.

În comunicatul transmis de Mediafax se arată următoarele:

Dificultatea misiunii a constat în extragerea bărbatului și transportarea acestuia până la autospeciala transport victime multiple, aflată în dotarea pompierilor salvatori.

Astfel, pentru soluționarea acestui caz dificil, au fost dislocate patru autospeciale cu apă și spumă, două autospeciale transport victime multiple, o autoscară, o descarcerare grea, o ambulanță SMURD terapie intensivă mobilă, toate fiind încadrate cu peste 20 de salvatori.

Bărbatul a fost dus în siguranță la o Unitate de Primiri Urgențe pentru a fi evaluat corespunzător și pentru monitorizarea și aplicarea procedurilor medicale specifice în vederea oferirii unui tratament adaptat nevoilor pacientului.

Misiune de salvare | Sursa foto: Facebook - Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă
Misiune de salvare | Sursa foto: Facebook – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies