De aproape trei săptămâni, acest cățel negru (sau, cum s-ar spune prin alte zone ale țării, cățăl), suflet blând, își duce zilele privind în zare, de parcă încă ar spera că cineva se va întoarce după el.
Nimeni nu știe cum a ajuns, sărmanul de el, aici. Dar el așteaptă. Mai știți filmul ăla la care plâng cam toți cunoscuții voștri? Ăla cu ăla micu’ de așteaptă, și tot așteaptă, și tot așteaptă… Hachiko era altă culoare, dar nu contează, asta mi-a venit în minte când am văzut frumusețea asta de cățel… care așteaptă.
Fotografiile au fost publicate în grupul de Facebook „Câini pierduți – București”. Cine l-a găsit spune că este un cățel foarte prietenos și iubitor și își caută o familie care să îl iubească. A încercat să îi găsească stăpânii, însă, din păcate, nu a avut succes.
A fost abandonat sau pierdut pe strada noastră acum trei săptămâni. Este extrem de cuminte și blând. Cred că are undeva la 2 ani și este destul de bine îngrijit, a scris omul bun care l-a găsit.

„Stăpânii” de animale (ghilimelele sunt bonus, că știm cu toții că nu oamenii sunt, de fapt, cei care conduc) știu ce înseamnă privirea asta. Și mai „bonus” e pentru cei care nu au încă un prieten cu patru picioare, dar pe viață: privirea aia cere o mână care să-l mângâie și pe cineva care să-i spună „haide”, „hai, tati”, „hai aicea”. Vrea pe cineva care să-i spună „of, ce plouă, hai afară!”. Sau poate „of, ce plouă, bine că am venit acasă!”. Hai la baie, să te spăl pe lăbuțe!
El tot așteaptă, să știți!
Te-ar mai putea interesa și: