În sectorul lui Robert Negoiță, apa dansează pe muzică și beculește pe mai multe nuanțe. Fântânile arteziene din Parcul IOR și din Parcul Teilor fac spectacol cu jeturi, lumini și acompaniament, într-un pachet de investiții de peste 6 milioane de Euro. Pe liniile de tramvai se ițesc mândre tufe de lavandă. Pavelele sunt bicolore, iar bordurile din semifabricate de lux. Totul e, cum s-ar spune, pus la punct.
La câțiva pași de primărie, pe strada Dristorului la numărul 108-110, un parculeț de copii a decis să nu participe la această poveste de succes denumită simplu și superb: I❤️S3.
Un bucureștean a fotografia locul și l-a postat pe grupul de Facebook „Cetățean Sector 3.”
În fotografii, cadrele de leagăn sunt la locul lor. Vopsite cu verde și turcoaz, drepte, solide. Doar că sunt goale. Barele de sus există, lanțurile nu, scăunelele, desigur, nu. E un leagăn în sensul strict administrativ al cuvântului: are formă de leagăn, dar nu poate fi folosit ca leagăn. De fapt, și-a pierdut complet dreptul de a se mai numi leagăn în gașca lui de leagăne de la bloc. Copiii, notează domnul care a publicat fotografiile, încă așteaptă să se dea uța.


Explicația, tot potrivit postării, ar fi o tentativă de renovare începută acum vreo două luni, care s-ar fi oprit undeva între intenție și execuție. Ca și cum cineva s-ar fi răzgândit exact în momentul în care voia să se apuce de treabă. Practic, o putem numi chiar o super performanță: să termini o lucrare înainte de a o începe, e ceva rar.
Pe suprafața de cauciuc, cea gândită să protejeze copiii când cad, e ștanțat, cu litere verzi, cuvântul „PRIMĂRIA SECTOR 3″. Un fel de autograf pe podea. Pe o podea plină de sticlă spartă și gunoaie.

Și ar mai fi ceva. Autograful se cojește. Cauciucul e crăpat, umflat, desprins pe alocuri, iar pe unde a plecat de tot rămâne pietrișul dedesubt. Exact lucrul de care ar trebui ferit un copil care cade. Așa se face că numele Primăriei se destramă bucată cu bucată, odată cu podeaua pe care e scris.
Ca să nu rămână leagănele singure în cadru, peisajul e completat de cioburi de sticlă spartă pe cauciuc, de bănci scrijelite și de graffiti pe pereți. Un coș de gunoi există. Ordinea, mai puțin.



Contrastul e greu de ratat. La distanță de mers pe jos, apa cântă și beculește. Aici, pe Dristorului, tăcere, pietriș și un leagăn care așteaptă, răbdător, să i se pună înapoi partea care îl face leagăn.