FOTO | Un nou protest spontan în București, după al doilea accident mortal de pe trecerea de pietoni, azi pe Splaiul Unirii, după cel de pe Sos. Antiaeriană

18 oct. 2022
1796 afișări
FOTO | Un nou protest spontan în București, după al doilea accident mortal de pe trecerea de pietoni, azi pe Splaiul Unirii, după cel de pe Sos. Antiaeriană

Câțiva oameni au desfășurat un banner prin care cer străzi sigure în București, după accidentul care a avut loc astăzi pe Splaiul Unirii, în care un pieton a murit și un altul a fost rănit.

”Vrem străzi sigure. Pe această trecere de pietoni mor oameni”, a fost mesajul afișat la protestul în tăcere din zona trecerii de pietoni unde s-a petrecut tragedia.

”Demonstrație spontană. Oraşul ăsta ne omoară.

Accident pe Splai, la intersecţia cu bd. Abatorului. O maşină a spulberat 2 oameni pe trecerea de pietoni din dreptul podului.

Unul s-a stins, celălalt e la spital.

O trecere unde se tot intamplă accidente, si unde nimeni nu îşi asumă o rezolvare, după 5 ani de petiții, cereri etc.

Pe un Splai transformat în autostradă, într-un oraş cu urbanism şi un sistem de trafic idioate, numai pentru maşini.
Ps: Poliția & SMURD, impecabili”, a comunicat un martor al protestului, autor al fotografiei.

Un accident în care doi pietoni au fost loviți pe trecere a avut loc marți, 18 octombrie 2022, în jurul orei 11:30, pe Splaiul Unirii, în sensul de mers spre Timpuri Noi – Mihai Bravu.

În urmă cu o săptămână, seara, a avut loc un alt accident în care un tânăr de 19 ani a murit lovit de mașină. Oamenii din zonă s-au revoltat și în fiecare seară ies pe stradă să protesteze.

Azi-noapte, echipe de la Primăria Sectorului 5 au ieșit pe Șos Antiaeriană și au vopsit trecerile cu culoare reflectorizantă. 

Îți recomandăm și:

Revolta de după accidentul din București de pe trecerea de pietoni din Antiaeriană. Voluntarul, primul sosit la băiatul de 19 ani: ”Degeaba s-au făcut zeci de petiții către Primăria Nimănui”

S-au montat indicatoare pe Șoseaua Antiaeriană, după accidentul în care un tânăr a fost spulberat de o mașină, pe trecerea de pietoni

Întrebare deschisă adresată Administrației Străzilor București, după accidentul grav de pe Șos. Antiaeriană: De ce nu sunt semafoare la trecerile de pietoni?

 

Cookies