FOTO | Turnul Babel de pe Magheru. Cum a devenit Hotelul Ambasador cel mai modern reper urban din Bucureștiul anilor ’30

Construit între anii 1937 – 1938 după planurile arhitectului Arghir Culina și inaugurat la 4 mai 1939, Hotelul Ambasador rămâne una dintre cele mai emblematice clădiri Art Deco din București.

Această operă arhitecturală este, cu alte cuvinte, nu doar o realizare tehnică remarcabilă a perioadei interbelice, ci și un martor al transformării economice, sociale și culturale prin care a trecut România în pragul celui de-al Doilea Război Mondial.

De la viziune la cel mai modern hotel din Europa

În faza sa inițială, spun și cei de la Arcen, ambițiosul proiect conceput de Arghir Culina nu a fost gândit ca o unitate hotelieră, ci ca un bloc de locuințe individuale care să răspundă nevoilor unei burghezii bucureștene.

Astfel, fațada și structura interioară urmau să integreze elemente Art Deco pronunțate, punând accent pe linii geometrice și eleganță sculpturală.

Totuși, dinamica pieței imobiliare și cererea tot mai mare pentru spații de cazare de lux destinate călătorilor străini au impus io schimbare radicală de destinație.

În cele din urmă, la 4 mai 1939, clădirea și-a deschis oficial porțile ca hotel.

Potrivit relatărilor din presă de la acea vreme, Hotelul Ambasador impresiona prin cele 300 de apartamente ale sale și prin faptul că dispunea de cea mai modernă instalație sanitară din întreaga Europă.

Și uite așa, într-un timp foarte scurt, imobilul a devenit un pol de atracție major în inima Bucureștiului, un adevărat „turn Babel”, unde se intersectau diverse culturi și limbi ale continentului și nu numai.

O oază cosmopolită

Perioada premergătoare izbucnirii războiului a transformat zona bulevardului Take Ionescu de atunci, într-un centru al mondenității bucureștene.

Hotelul Ambasador nu era, așadar, doar un spațiu de cazare, ci un loc de întâlnire pentru diplomați, oameni de afaceri, ziariști și intelectuali.

Luxul debordant al spațiilor comune, materialele de o calitate excepțională și rafinamentul atmosferei au atras rapid atenția publicului larg.

Spus în alte cuvinte, Bucureștiul acelor vremuri căpătase o aură occidentală, iar Ambasadorul era avanpostul acestei modernități accelerate.

Hotelul Ambasador în „Dâmbovița, apă dulce”

Impactul vizual și cultural pe care clădirea l-a avut asupra societății românești a fost imortalizat și în literatura epocii.

În romanul „Dâmbovița, apă dulce” a lui Damian Stănoiu, complexul hotelier și bulevadrul adiacent sunt descrise cu o notă fină de unic și uimire prin ochii unor pesonaje venite din provincie:

Când coborâră și dădură cu ochii de imensul bulevard, care pe această porțiune poartă numele lui Take Ionescu, făcură ochii cât cepele și se priviră speriați. Eu mai degrabă dispuși să creadă că visează. Așa stradă largă, atâtea automobile, care de care mai luxoase, gonind într-o muțenie de necrezut, atâtea clădiri uriașe care tind să stingherească libertatea norilor – nu puteau să existe decât în vis. Sau cel mult în Paris și în America. arată un fragment al romanului

Mi mult, scriitorul suprinde fascinația exercitată de interiorul somptuos și priveliștea panoramică de pe terasa de la ultimul etaj:

Holul imens al marelui hotel, cu coloane îmbrăcate în marmură și cu lux de lămpi venețiene și oglinzi de cristal, îi zăpăci așa de tare, că primul gând le fu să facă stânga-mprejur. (…) De pe terasa de deasupra celor douăsprezece etaje, ochiul îmbrățișează aproape trei pătrimi din Capitală. Se zărește până hăt departe de ultimele ei clădiri. Ai atunci o mică decepție. Bucureștii ți-a făcut de multe ori impresia că nu se mai isprăvește, că întinderea lui e nemărginită – și iată-l acum limitat în spațiu, ca orice așezare omenească.

Te-ar mai putea interesa și:

• FOTO | Secretele gangului cu o singură ieșire. Istoria fascinantă a Pasajului Englez de pe Calea Victoriei
• FOTO | Misterul morții lui Nicolae Labiș. Noaptea în care un tramvai l-a lovit în refugiul stației de la Colțea și ultimele zile, în care repeta neîncetat „E al naibii de frumos să trăiești!”
• FOTO | Palatul Nababului, de 70 de ani Muzeul Enescu. Istoria nedreaprtă a unei clădiri magnifice, ridicată de Prințului Cantacuzino, cândva cel mai bogat om din țară