La o eventuală întrebarea „Ce poți să-mi zici acum despre trafic, pe la Aviatorilor”, întrebarea tinde să fie, în orice moment al zilei, ceva de genul „Nu vrei tu să nu discutăm despre asta? Chiar am avut o zi bună până acum..”
Nu și în această imagine de mai sus, din Piața Aviatorilor (azi Charles de Gaulle), o imagine din anul 1950.
Traficul din București este, după cum știm, una dintre distracțiile (😉) noastre preferate din fiecare zi (iar cel din nordul orașului e, de când cu șantierele pentru Magistrala M6 – promisul metrou spre Aeroportul Otopeni.
Dacă mergi dinspre, să zicem, Guvern spre Casa Presei, intersecția de la Aviatorilor este prima să-i zicem cumpănă 😉. Și mai e și ciudățenia cu dimensiunile stranii din giratoriu, de când în viața șoferilor din București a intrat banda STB.
Cum ziceam, aproape la orice oră am încerca marea cu degetul, situația de trafic de la Aviatorilor este ceva de evitat, dacă se poate: o poză la minut în Google Maps arată cam așa.
Apoi, când pornești spre Arcul de Triumf, vorba unei prietene: „Auzi, da’ de ce nu-si prevăzute mașinile cu plite și cuptoare, că am vreme de-o tocană pe bucata asta de drum.”
A existat, totuși, o vreme în care ideea de „trafic în București” nu era instantaneu însoțită de zbârleală și vorbe buruienoase. Era, desigur, vremea vechiului București, cu mașini aproape că infinit mai puține.
În arhiva istorică Agerpres sunt imagini din București din anii ’50 care par de pe altă planetă.
Adevărul e că, să vezi ziua la Aviatorilor o singură mașină pare o photoshopare de-a dreptul obraznică.