În această seară, traficul pe Bulevardul Iuliu Maniu este infernal. Pe sensul către Autostrada A1 s-au format cozi, conducătorii auto fiind nevoiți să stea minute în șir bară la bară.
O bucureșteancă, membră a comunității „Info Trafic București și Ilfov” i-a anunțat pe ceilalți participanți la trafic că Bulevardul Iuliu Maniu a început să se aglomereze. Acesta a publicat o imagine în care se poate observa cum șoferii stau bară la bară.
Circulația se desfășoară cu dificultate în sensul către ieșirea oraș, adică spre Autostrada A1 București -Pitești.
Iuliu Maniu este blocat, sensul spre autostradă, a scris bucureșteanca.
Această informație este confirmată și de aplicația de navigare Google Maps:

Brigada Rutieră a anunțat că vor fi impuse vor fi restricții pentru alte lucrări la liniile de tramvai din București. Măsurile vor intra în vigoare de la data de 4 mai, asta va fi luni săptămâna viitoare.
Polițiștii rutieri au precizat că se se vor aplica măsuri de luni de la ora 10:00. Bucureștenii trebuie să știe că se va închide circulația vehiculelor pe Străzile Paleologu şi Vasile Lascăr.
În plus, Brigada Rutieră a mai spus că lucrările vor începe şi pe Strada Armand Călinescu, cu asigurarea unei benzi de circulație, pe anumite segmente.
Este vorba de șantierul de pe Lotul 5 de linii de tramvai Str. Paleologu, Str. Armand Călinescu, Str. Vasile Lascăr, Str. Lizeanu. Acesta are o lungime de 1,848 km cale dublă. De lucrări, se ocupă constructor Asocierea Bedamiro Holding Parcări Construct – Euro Construct Trading 98 – Rotary Construcții Mentenanță – Proiect Consult. Valoare contractului se ridică la 65,7 milioane de lei
Autoritățile au recomandat conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară amplasată în zonă, să circule cu atenție sporită, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță și să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri.