FOTO | Trafic de tutun cu tona la doi pași de București. Percheziții într-o comună din Ilfov, într-un dosar în care suspecții ar fi provocat un prejudiciu de 800.000 de lei

25 mart. 2025
406 afișări
FOTO | Trafic de tutun cu tona la doi pași de București. Percheziții într-o comună din Ilfov, într-un dosar în care suspecții ar fi provocat un prejudiciu de 800.000 de lei
FOTO | Trafic de tutun cu tona la doi pași de București. Percheziții într-o comună din Ilfov, într-un dosar în care suspecții ar fi provocat un prejudiciu de 800.000 de lei. Sursa foto: Ministerul Public

Agenții Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează patru percheziții, în comuna Găneasa, Ilfov, la domiciliile unor suspecți într-un caz de evaziune fiscală și trafic de tutun. Potrivit cercetărilor, contrabandiștii din comuna de lângă București ar fi vândut, pe perioadă de trei ani, 15 tone de tutun în găletușe din plastic, cu inscripția falsă a unor mărci cunoscute.

În comuna Găneasa, lângă București, se fac percheziții într-un dosar de trafic de tutun

Poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice fac, marți, 25 martie, patru percheziții domiciliare în comuna Găneasa, Ilfov. Aceste acțiuni sunt efectuate în cazul unor persoane suspectate de trafic ilegal de tutun, chiar lângă București. Contrabandiștii sunt cercetați și pentru evaziune fiscală. Pe perioada de trei ani, începând din anul 2022, aceștia ar fi obținut o sumă de peste 2,1 milioane de lei și au cauzat un prejudiciu la bugetul de stat de peste 800.000 de lei.

Polițiștii au acționat sub coordonarea unui procuror de la Parchetul De pe Lângă Înaltă Curte de Casație și Justiție, potrivit unui comunicat al Ministerului Public.

Potrivit anchetatorilor, persoanele vizate ar fi vândut, timp de trei ani, 15 tone de tutun depozitat în găletușe de plastic, având inscripția falsă a unor mărci cunoscute, fără să aibă timbre și fără să fie fiscalizate.

De asemenea, a reieșit faptul că începând cu anul 2022 până în prezent cei în cauză au comercializat cantitatea totală de aproximativ 15.000 kg tutun pentru care au încasat suma de 2.170.000 lei, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de peste 800.000 lei, se arată în comunicatul Ministerului Public.

Tutunul comercializat ilegal era ținut în condiții necorespunzătoare

La fața locului, agenții au găsit cantități imense de tutun, depozitate în condiții improprii.

Contrabandiștii urmau să comercializeze tutunul prin comenzi telefonice sau online. Cantitățile de tutun comandate erau transportate prin firme de curierat.

Sursa foto: Ministerul Public
Sursa foto: Ministerul Public
Sursa foto: Ministerul Public
Sursa foto: Ministerul Public
Sursa foto: Ministerul Public
Sursa foto: Ministerul Public
Sursa foto: Ministerul Public
Sursa foto: Ministerul Public
Sursa foto: Ministerul Public
Sursa foto: Ministerul Public

Te-ar mai putea interesa:

BREAKING | Percheziții la Palatul CFR de pe Dinicu Golescu, într-o anchetă care vizează zeci de controlori tren. Printre acuzații, aceea că ar fi furat bilete de tren | UPDATE

Cookies