ASPA ne face astăzi cunoștință cu Blanca, o cățelușă adorabilă, cu ochii mari și căprui, care se află în căutarea unei noi familii care să o îngrijează. Micuța se află la acest moment în adăpostul din Mihăilești al autorității, unde locuiește încă din luna martie.
Blanca are la acest moment vârsta de 6 luni și, după cum ne informează reprezentanții ASPA este o cățelușă de talei medie. Asta înseamnă că nu va fi nici un „lap dog”, dar nici un câine foarte mare, deci poate locui într-un apartament, atât tâmp cât este dusă des la plimbări prin parc pentru a putea să-și consume energia.
Micuța a ajuns în adăpostul ASPA Mihăilești în martie 2025, iar acum așteaptă cuminte să-și găsească o familie a ei. Reprezentanții Autorității ne spun spre Blanca că este încă timidă în preajma necunoscuților, însă are o fire jucăușă
Este puțin timidă la început, dar se deschide ca o floare în preajma oamenilor blânzi si răbdători care o tratează cu iubire. 🐶 Figura ghidușă îi trădează firea bună și jucăușă, iar blănița ca o spumă de lapte îndeamnă la mângâieri.
Patrupedul este deja sterilizat însă mai are de învățat câteva lucruri, precum mersul în lesă:
Este deschisă la a învăța lucruri noi, inclusiv mersul în lesă, pe care momentan nu îl stăpânește.
Asemenea celorlalți câini din adăposturile ASPA, micuța poate fi identificată prin intermediul codului: 23613. Cei interesați să meargă să o cunoască personal o pot face într-o vizită stabilită la adăpost, numărul de telefon la care puteți suna fiind: 0741.817.863.
Adăpostul ASPA Mihăilești se află la adresa Strada Complexului 2A, Mihăilești, iar programul de funcționare este:
Pentru ca Blancăi să-i fie mai ușor să cucerească inimile posibililor adoptatori, ASPA a publicat și o serie de imagini cu patrupedul. Iată fotografiile:



