Viața este o metaforă în sine: dovadă și situația apărută azi pe strada Călușei, la numărul 60, unde pe-o parte a drumului s-a căscat ditamai groapa (și deja a avut timp să arunce cineva un pahar în ea) și nu, nu este de la un canal, iar pe cealaltă parte șase stâlpișori ocupă cam toată banda de mers și stau în… cerc. Așa, ca într-o horă.
Cele două benzi de pe strada Călușei din Sectorul 2 al Capitalei spun două povești total diferite. Pe de-o parte avem banda „veselă” dar aproape deloc utilizabilă, unde șase stâlpișori au încins o horă care ocupă mai toată șoseaua, în timp ce pe cealaltă bandă s-a căscat o ditamai groapă sumbră, în mijlocul drumului.
Înțelegem doar parțial rolul stâlpișorilor, mai ales al celor doi de pe trotuar: da, blochează șoferii mai puțin simțiți din a parca în dreptul celor două porți, însă ceilalți patru sunt mai greu de înțeles, pentru că deși blochează mașinile din a parca pe carosabil… blochează și circulația pe acea bandă. Complet. Trebuie să treci pe contrasens pentru a putea să îți continui drumul.
Între timp, groapa de pe sensul opus este un adevărat mister. Cum a apărut? Din ce cauză? Dacă nu este un loc de unde a fost eliminată o gură de canal, atunci ce este? De ce e perfect rotundă? Cum de a avut deja timp cineva să arunce un pahar pe fundul gropii, deși este de-abia apărută? Cam greu să primim răspunsuri la toate întrebările, însă primim o explicație parțială din partea unui membru al grupului de Facebook unde a fost postată imaginea:
„Acolo a mai cazut o data substratul, chiar dupa asfaltarea strazii. S-a reparat anul trecut, acum iar… Din fericire s-a semnalizat groapa.”
Deci, este posibil să fie vorba despre o problemă structurală, care a fost doar peticită de-a lungul anilor. Un lucru este sigur, ce se ascunde sub stratul de suprafață nu inspiră absolut deloc încredere.
