FOTO | Strada Amilcar Săndulescu se închide complet, de luni, pentru lucrări. Șoferii nu vor putea circula pe aici două luni

11 iul. 2025
1032 afișări
FOTO | Strada Amilcar Săndulescu se închide complet, de luni, pentru lucrări. Șoferii nu vor putea circula pe aici două luni
FOTO | Strada Amilcar Săndulescu se închide complet, de luni, pentru lucrări. Șoferii nu vor putea circula pe aici două luni / Sursa foto: Primăria Sectorului 6 / Facebook

Primăria Sectorului 6 a anunțat bucureștenii că luni încep lucrările la strada Amilcar Săndulescu. Și vor dura doar două luni, timp în care traficul va fi închis complet.

Încep lucrările la strada Amilcar Săndulescu din Sectorul 6

Primăria Sectorului 6 a anunțat că luni, 14 iulie, vor începe lucrările de modernizare a străzii Amilcar Săndulescu. Intervențiile vor dura două luni, timp în care traficul va fi închis complet pentru a permite desfășurarea rapidă a lucrărilor.

Accesul pentru rezidenți și clienții firmei auto din zonă se va face din strada Virtuții, pe breteaua de urcare spre podul Ciurel. Strada a fost deja marcată ca închisă pe platforma Waze.

Acum, că e vară, începem lucrările și încercăm să o dăm gata până la toamnă, până începe școala. Și da, că m-ați mai întrebat, se va circula și dinspre pasajul Ciurel, va avea sens dublu. Îi facem canalizare, iluminat, trotuare, tot ce-i trebuie. Vă rog rețineți că o închidem luni, am anunțat deja și la Waze, dar să vă reconfigurați traseul dacă este cazul, a anunțat Ciucu.

Ce vor presupune lucrările de pe strada Amilcar Săndulescu din Sectorul 6

Strada are un pic peste 200 de metri liniari și este într-o stare avansată de degradare, fără trotuare, fără treceri de pietoni, cu mașini parcate haotic. În același timp, este foarte circulată, o arteră importantă de legătură între cartierul Militari și podul Ciurel, a precizat PS6.

Din toamnă, odată cu începerea noului an școlar, se va putea circula în sfârșit civilizat dinspre strada Dâmbovița pe podul Ciurel, a scris PS6 pe pagina de Facebook.

Lucrările presupun:

  • refacerea părții carosabile, cu câte o bandă pe sens;

  • introducerea unei rețele de captare a apelor pluviale;

  • realizarea unui terasament capabil să suporte nivelul de trafic ce va fi preluat de această nouă arteră;

  • vor fi trotuare generoase, copaci nou plantați, iluminat și mobilier urban de calitate.

Sursa foto: Primăria Sectorului 6 / Facebook
Sursa foto: Primăria Sectorului 6 / Facebook
Sursa foto: Primăria Sectorului 6 / Facebook
Sursa foto: Primăria Sectorului 6 / Facebook

Te-ar mai putea interesa:

Cookies