FOTO | Stația STB „Cocina” există în București și e la capătul de linie de tramvai Cora Pantelimon

24 aug. 2023
8510 Afișari
FOTO | Stația STB
FOTO | Stația STB "Cocina" există în București și e la capătul de linie de tramvai Cora Pantelimon. Sursa foto: cititor B365.ro

Denumirea efectivă de „Cocina” pentru stația STB din București nu există, însă mizeria de la capătul de linie de tramvai Cora Pantelimon există, este reală.

Problema ne-a fost semnalată de către un cititor B365.ro, iar mai mulți bucureșteni vorbesc despre același subiect pe grupul de Facebook „Reclamatii STB (fostul RATB) Bucuresti”.

Stația STB „Cocina” există, este în București, la capătul de linie Pantelimon

Marți, 22 august 2023, un bucureștean a ținut să ne arate imagini cu stația STB „Cocina”, de la capătul tramvaielor 14 și 55, fix sub parcarea Pantelimon. Bărbatul spune că gunoaiele nu au fost strânse de mai bine de o săptămână, iar nimeni nu pare să ia măsuri.

Imaginile au fost însoțite de următorul mesaj:

Bună ziua. Vreau să vă arăt niște imagini cu o mizerie de nedescris la capătul tramvaielor 14 și 55 fix sub parcarea Pantelimon. Mai bine de o săptămână este așa și nimeni nu face ceva.

Sursa foto: cititor B365.ro
Sursa foto: cititor B365.ro

Călător: „Ce a fost aici? Nici coșuri de gunoi nu mai sunt”

Despre mizeria de la capătul de tramvai Cora Pantelimon vorbesc mai mulți călători și pe grupul de Facebook „Reclamatii STB (fostul RATB) Bucuresti”.

Un bărbat a postat miercuri seară, 23 august, următorul mesaj:

off topic; ce a fost aici? război? nici coșuri de gunoi nu mai sunt.

Imaginile vorbesc de la sine: pe jos sunt sticle de plastic, sticle goale de bere, mucuri de țigară, pachete de țigări goale, pahare turtite de cafea. Se poate observa cum în acest loc nu s-a mai făcut curățenie de ceva vreme, pare un loc uitat:

Sursa foto: Facebook/ Cătă A.-M./ Reclamatii STB (fostul RATB) Bucuresti
Sursa foto: Facebook/ Cătă A.-M./ Reclamatii STB (fostul RATB) Bucuresti

Un alt membru al acestei comunități întreabă dacă mizeria este la Pantelimon și spune că sunt discuții și pe grupul Sectorului 2 despre acest subiect. Autorul postării îi răspunde: da, în parcarea/stația cea „nouă”.

Alte comentarii de la călători:

  • „Tramvaiele 19, 27, 23, au un miros groaznic, poate le mai și dezinfectează…”;
  • „Veșnicul capăt de tramvai de la Cora Pantelimon unde nesimțirea este la ea acasă… rușine și celor care nu-și fac treaba, dar în special rușine celor care nu au cei 7 ani de acasă și se comportă fix ca la țară, dar nici acolo nu arată așa”.

Te-ar mai putea interesa și: Ca să nu mai scuipe călătorii semințe în tramvaie, polițiști locali vor patrula zilnic pe linia 32

Cookies