Azi, portocaliul e „la ofertă”. Dacă nu vreți un motănel portocaliu, poate vreți un cățel portocaliu. Îi lipsește o lăbuță, dar cui îi pasă? Mai știți poezia Elenei Farago? Eu am numai trei picioare și de-abia mă mișc, țop, țop! Râd când mă-ntâlnesc copiii și mă cheamă „cuțu’ schiop”, spunea ea. Da, avem și azi rubrica „adopții căței”, care nu există, dar ar putea fi inventată. Nu de alta, dar cu ajutorul cititorilor noștri multe animale au ajuns la „acasa” lor. Cățeluși și pisicuțe pierdute, adoptate, multe, citiți-ne rubrica asta de B-ZOO (inimă, inimă, inimă!).
Primul lucru care m-a surprins este că acest „cățăl” nu inspiră milă. Asta-i capcana în care cad mulți iubitori de animale când citesc despre așa ceva. Câinele din fotografie nu pare neajutorat. Stă ca vikingu’, ce-ai? Pieptu-nainte, coada ridicată, limba scoasă, numai lumina aia de după-amiază n-a lipsit. Are chiar un aer ștrengar, „hue, hue, hue”. Dacă nu ai observa imediat că îi lipsește un picior, ai spune că este un câine nu doar sănătos, ci și dădăcit, fericit. Numai că poele astea două nu-s despre ce-i lipsește lui, ci despre ce ÎNCĂ îi lipsește, omul lui, mă, omul lui. Cum să nu te îndrăgostești de doi neuroni ascunși într-o blană portocalie?
Există un grup pe Facebook al cărui nume spune aproape tot ce este de spus despre iubirea oamenilor pentru animale: „M-am pierdut, ajută-mă să ajung acasă!”. În fiecare zi, zeci de fotografii cu câini și pisici ajung acolo în speranța că cineva va recunoaște o zgardă, o pată de pe blană sau o privire. Sunt animale care s-au speriat de artificii, au fugit din curte, au fost găsite pe marginea drumului sau au dispărut fără urmă. Uneori, poveștile se termină cu un mesaj care face sute de oameni să răsufle ușurați, că a ajuns acasă. Numai cp există și fotografii care schimbă sensul acestui „acasă”. Și asta pentru că te fac să te întrebi dacă a avut vreodată un loc în care să se întoarcă.
Așa este și cățelul din fotografia distribuită zilele acestea în grup. Cel care l-a postat nu a scris o poveste menită să smulgă lacrimi și nici nu a încercat să impresioneze prin cuvinte mari. A lăsat doar un mesaj simplu: „Caut un stăpân iubitor pentru acest cățel cu trei lăbuțe. Este băiat și foarte blând”.
Poate că undeva există deja acel om, care va vedea mai întâi ochii albaștri, apoi zâmbetul, apoi coada care nu încetează să se miște și abia la urmă va observa că îi lipsește o lăbuță. Iar în ziua în care îl va lua acasă, nimeni nu va mai spune ceva despre cățelul Elenei Farago. Va spune hei, am un prieten pe viață. Inimă. Și pun și emoticon, căci știu că cititorii noștri au adoptat de atîtea ori. Uite, inimă:
Te-ar mai putea interesa și: