Primăria Sectorului 6 le atrage atenția bucureștenilor care au lăsat în urma lor gunoaiele, resturile de mâncare sau cojile de semințe pe domeniul public. Administrația publică le amintește oamenilor că pentru un sector curat trebuie ca și ei să stângă în urmă:
Să nu vă supărați atunci când sunteți amendați.
Nu de puține ori vedem pe străzile Capitalei ambalaje aruncate pe jos, coji de semințe prin parcuri sau PET-uri care nu și-au găsit drumul către coșul de gunoi. O situație similară a fost constatată de Primăria Sectorului 6 care a decis să facă o postare prin care le amintește bucureștenilor că acest tip de comportament nu este acceptat și că va fi taxat.
În imaginile postat pe rețelele de socializare, se poate observa că cetățenii au lăsat în urma lor o mare de cozi de semințe, gunoaie și chiar pâine împrăștiată pe spațiul verde:
Cam așa lasă unii în urma lor, din păcate!
O mare de coji de semințe pe jos, ambalaje, PET-uri și multă pâine împrăștiată pe spațiul verde, pe care-l îngrijim. Dar în zadar🥲 Este o sursă pentru atragerea șobolanilor!
Administrația publică le transmite oamenilor că în situația în care vor fi observați lăsând mizerie în urma lor vor fi amendați. De asemenea, bucureștenilor le este amintit că pentru un sector curat este necesară și implicare lor:
Vrem să avem un sector curat, dar haideți să și păstrăm! Să nu vă supărați atunci când sunteți amendați.
Conform H.C.G.M.B. numărul 120/2010, privind normele de salubrizare și igienizare ale Municipiului București, toți cetățenii au obligația de a menține curățenia:
În cazul în care aceste prevederi legale nu sunt respectate, bucureștenii riscă amenzi cuprinse între 200 și 5.000 de lei. Pe lângă sancțiunea contravențională oamenii sunt obligați și să strângă mizeria și să igienizeze locul.
Amenzile primite pot fi plătite la jumătate în primele 15 zile de la sancționare.