Primăria generală a transmis că începe golirea lacului Herăstrău din București, de azi. Rațele de aici vor fi mutate pe Lacul Floreasca.
Primăria generală a anunțat că, de azi, începe golirea lacului Herăstrău din București de azi. Anunțul a fost făcut aseară pe pagina de Facebook a instituției.
Mai precis, angajații de la Administraţia Lacuri, Parcuri și Agrement București vor scoate apa. PMB a precizat că scăderea va dura până pe 8 iunie, atunci când intră cu utilajele în cuvă.
În plus, bucureștenii au fost informați că rațele de pe lacul din Herăstrău vor fi relocate pe Lacul Floreasca. Totodată, odată ce apa va curge, peștii vor ajunge în următorul lac.
Malurile din Herăstrău vor fi reabilitate. La acest moment, acestea sunt într-o stare degradată. Zona va fi pusă în siguranță.
Lucrările presupun golirea lacului, curăţarea cuvei lacului, care este murdară și colmatată, și execuţia lucrărilor de sprijinire și consolidare a malurilor. Facem lucrări care să reziste 100 de ani, a spus edilul Capitalei.
În urmă cu aproape două săptămâni, PMB a spus că se vor face expertize pentru a stabili soluții tehnice de intervenție la pontoane și debarcadere.
De asemenea, administrația locală va apela la experți pentru a întocmi documentația unui plan de management și masterplan.
Ulterior, acestea vor fi o bază pentru a se stabli cum vor fi aleile, mobilierul urban, băncile, coșurile de gunoi, chioșcurile, cum să arate locurile de joacă, stâlpii de iluminat, ce arbori sunt uscați și cu cevor fi înlocuiți, ce vegetație se pretează pe fiecare zonă.
Acest master plan ar trebui să fie gata în următoarele luni.
Tot atunci, primarul general a spus că există în plan amenajarea unei statui a Regelui Mihai I.
Din toamna asta, pe termen scurt, putem să intervenim, a mai adăugat Ciucu.
Mai jos sunt câteva imagini din Parcul Herăstrău:





