FOTO | „Sălățile fermecate din Grădina Ursului” au ajuns pe Calea Văcărești. Băluță plantează verdețuri în ghivece de beton și anunță și 300 de copaci

În basmele noastre, lucrurile cu adevărat prețioase nu se iau de la piață. Merle de aur se păzesc, apa vie se aduce de departe rău, iar sălățile din Grădina Ursului – cele după care Spânul îl trimite pe Harap-Alb – se culeg doar noaptea, după ce ursul a fost adormit cu miere. E o regulă veche: ca să capeți verdeață fermecată, dai ceva la schimb. Somn, de obicei.

Pe Calea Văcărești, regula se respectă cu sfințenie. Se lucrează la drum noaptea, iar ziua se plantează plante care seamănă cu salatele.

Lucrăm, așadar, nu doar la amenajarea zonei centrale, unde vom avea culoarul verde despre care v-am mai vorbit, ci ne îngrijim și de marginile părții carosabile, acolo unde înmulțim numărul copacilor, spune Daniel Băluță, pe Facebook

Sursa foto: Daniel Băluță / Facebook

Sursa foto: Daniel Băluță / Facebook

Grădina Ursului, ediția revizuită Sector 4

Primăria Sectorului 4 a anunțat plantarea a peste 300 de copaci maturi pe Calea Văcărești. Și se ține de cuvânt. Chiar dacă o face la umbra copacilor existenți, în ghivecele de borduri. Sau dacă locul ales pentru noua grădină fermecată este exact lângă Parcul Natural Văcărești. O rezervație urbană care, prin definiție, e deja verde.

Unde altundeva ai planta o pădurice urbană, dacă nu lipită de o pădure deja existentă? Întrebarea o pune, în comentarii, Adina. Care e rațiunea de a planta copaci pe un trotuar îngust, chiar lângă o rezervație „deja cu vegetație abundentă”. Și o închide cu propriul slogan al primarului, întors politicos: „Hai că se poate!”

Culesul se face noaptea, ca-n poveste

Harap-Alb a cules sălățile pe întuneric, cât a dormit ursul. Pe Calea Văcărești se lucrează în intervalul 23:00–05:00, „atunci când tramvaiele nu se mai află pe traseu”. Singura diferență față de basm e că ursul nu doarme. Ursul stă la geam, la etajul șase, în maiou. De plantat, grădinarii Primăriei plantează pe lumină, în timpul zilei.

Iar pentru asta, paznicul grădinii a trebuit dat la o parte. În unele locuri, ca să încapă copacii, s-au tăiat gardurile separatoare de la linia de tramvai. Exact acele garduri pe care administrația Băluță le montase ceva mai devreme, ca să țină mașinile pe banda lor. Mihai rezumă întreaga ispravă într-o singură întrebare: „Deci, ați pus gardurile alea albastre, apoi le-ați tăiat?”

În povești, eroul omoară balaurul născut din rău și întuneric. Aici, balaurul fusese montat tot de erou.

Boabele fermecate și coridorul care crește până la sfârșitul anului

Promisiunea e un „coridor verde” gata până la finalul anului. 300 de copaci maturi care, ca boabele fermecate din palmă, ar urma să se facă pădure peste noapte. Cei care țin minte basmul de acum doi ani au și ei o părere. Florentina o spune fără ocolișuri: „Ați mai refăcut-o și acum doi ani. Ați mutat trotuarele și pomii de ne-ați amețit (…) vom merge lipiți de gard.”

Despre calitatea verdeții fermecate, Corina observă scurt că plantele „sunt deja bolnave pe Tineretului”, iar Adina se întreabă dacă nu existau arbuști mai ieftini decât „cei mai scumpi arbuști de gard viu, care ori supraviețuiesc, ori nu”.

Ce nu intră în coșul cu sălăți

Orice basm are ceva și în afara coșului. Din proiectul de pe Calea Văcărești lipsesc, cel puțin pentru moment, pista de biciclete și banda unică STB. Deși masterplanul Velo, adoptat de Consiliul General anul trecut și obligatoriu, include artera pe inelul principal al rețelei. Întrebarea o ridică direct, sub postare, Dănuț: „bandă unică STB și piste de biciclete sunt prevăzute în acest proiect?”

În schimb, dispar peste 100 de locuri de parcare, lucru care îl nedumerește pe Gabriel: „Practic anulați locurile de parcare?!?”. Adina semnalează că trotuarul de la Sun Plaza până la pod e deja atât de îngust încât „un părinte cu copilul de mână nici nu au loc să meargă alături”. Pe acolo se merge, practic, în șir indian. Iar Diana adaugă o rugăminte mai puțin poetică, dar mai urgentă: la intrarea în Lumea Copiilor și Palatul Copiilor „nu mai funcționează absolut niciun bec, e beznă”.

„Hai că se poate!”

Cel mai des, oamenii pun aceeași întrebare modestă pe care a pus-o Victor: de ce s-au săpat gropi pe mijlocul străzii, „pentru ca în câteva zile să fie astupate și încadrate de cele două borduri?” Cristina, mai tehnic, observă că un gard viu dintr-o specie locală ar fi fost mult mai ieftin, iar carosabilul „s-a îngustat din cauza bordurilor duble”.

În poveste, sălățile meritau efortul pentru că erau cu adevărat fermecate: cine le mânca, întinerea. Bucureștenii de pe Calea Văcărești n-au cerut tinerețe veșnică. Au cerut, în comentarii, mai modest: o pistă de biciclete, un trotuar pe care încap doi oameni unul lângă altul, un bec la intrarea în parc și, dacă tot se sapă, o noapte în care să nu se sape. Adică puțin somn, dacă e.