Telefonul (portocaliu!) cu cartelă, relicva aceasta de pe vremea comunicației analogice care, iată, a supraviețuit la vedere undeva peste drum de Policlinica Titan, este un obiect cu care poți bulversa cu repeziciune un milenial.
Spune-i copilului că, pe vremuri, telefonul era dotat cu o chestie numită receptor, cu alta care se numea furcă și, deloc în ultimul rând, cu un disc în care băgai degetul în numerele necesare și-l învârteai ca să apelezi pe cineva. Și că oamenii – mai întâi, cei mai norocoși sau mai piloși dintre ei – aveau UN singur astfel de obiect în casă, iar cei mai pușioni norocoși ori piloși vorbeau la telefon de la telefoanele publice, mai întâi cu fise. Pariu că o să se uite la tine cu nedumerire și-o să simtă nevoia de tutorial, ceva.
Probabil că citești aceste rânduri de pe un telefonul smart, obiectul acela care, în ziua de azi, îți poți îngrămădi toată viața: oameni pe care îi cunoști sau nu sunt la un touch distanță, banii sunt acolo, cârciumile, traseele, certurile, știrile, nervii și bucuriile – la toate ai acces cu o atingere, două de ecran.
În vremurti deloc așa de îndepărtate, dacă voiai să vorbești cu iubitul ori iubita, mama, tata ori prietenii și n-avea în casă telefonul acela cu receptor, furcă și disc, ieșeau frumos la colțul blocului, la cel mai apropiat telefon public. Șa început, erau cu fise, că doar nu vorbeai gratis.
Apoi, au venit anii ’90 și-n București a apărut extraordinarul telefon portocaliu cu cartelă. Te duceai frumos la Palatul Telefoanelor, de exemplu, cumpărai cartelă în valoare de câți bani aveai, apoi puteai să-ți suni prietenii (tot pe fix) și să faceți planuri sau ce-aveați voi de vorbit.
Au dispărut de mult de prin oraș aceste obiecte, Sau așa ai crede, până când dai de o relicvă prin București.
Un bucureștean din comunitatea „Cetățean Sector 3” tocmai a dat peste rămășițele unui vechi telefon public (și portocaliu) cu cartelă și a împărtășit mirarea cu concitadinii:
Am rămas mască… Peste drum de policlinica Tita,n la acel mic complex comercial.
Iar imaginea apasă pe butoanele amintirilor și nostalgiei Iar bucureștenii din grup:
Dumnezeule.. le-am prins pe ambele .. alea primele mai putin dar pe astea destul de mult, fiind nascut in 90 … Dar da.. asta este piesa de muzeu
Să le fi văzut pe comunistele alea gri cu rotiță,de dinaintea ăstora Aveau ditamai ușița de scos moneda pe care o primea tare greu ca sa poți vorbi
Mai este unul aproape complet în Piața Rosetti, pe peretele de la terasa Legero.
Prin București, găseai astfel de telefoane pe străzi și bulevarde, prin policlinici și spitale, la facultăți, prin căminele studențești.
Acum, să ne întoarcem la „scrollat” pe telefoanele noastre deștepte.😉