FOTO | Răspunsul Termoenergetica pentru mai mulți bucureșteni din Sectorul 2 care au cerut anularea facturii. „Așteptăm cu interes (și înfrigurare)”

16 oct. 2025
24506 afișări
FOTO | Răspunsul Termoenergetica pentru mai mulți bucureșteni din Sectorul 2 care au cerut anularea facturii. „Așteptăm cu interes (și înfrigurare)”
FOTO | Răspunsul Termoenergetica pentru mai mulți bucureșteni din Sectorul 2 care au cerut anularea facturii. „Așteptăm cu interes (și înfrigurare)”. Sursa foto: Agerpres

O mulțime de avarii au fost în Sectorul 2 al Capitalei, în ultimele luni, și încă sunt, iar oamenii sunt disperați și o parte din ei au decis să acționeze legal. Astfel, o asociație de proprietari din zona Doamna Ghica a decis să ceară Termoenergetica anularea facturii pentru luna septembrie, ținând cont că bucureștenii de aici nu s-au putut bucura de apa caldă la robinet.

Răspunsul CMTEB l-a lăsat fără cuvinte pe un bucureștean, iar acesta a decis să-l facă public și să povestească ce s-a întâmplat.

Răspunsul Termoenergetica pentru mai mulți bucureșteni din Sectorul 2 care au cerut anularea facturii

O asociație de proprietari din Sectorul 2 a cerut Companiei Municipale Termoenergetica București să anuleze factura pentru luna septembrie, în scris, într-o cerere oficială, iar răspunsul din partea instituției a sosit miercuri, 15 octombrie 2025.

Anunțul a fost făcut de un bucureștean, într-o postare pe grupul de Facebook „LACUL TEI (CARTIER)”:

Mai devreme am primit răspuns (vezi cele 2 imagini atașate) la solicitarea transmisă anterior către Termoenergetica, pentru anularea facturii ce urma să fie emisă pentru luna Septembrie (nu știu câte alte Asociații din zonă noastră au urmat acest demers și câte au si primit un răspuns).

Din păcate pentru bucureștenii care locuiesc în blocul respectiv, răspunsul Termoenergetica a fost unul negativ:

deși măcar din respect pentru această parte de oraș care suferă constant de câțiva ani de lipsa apei calde și în această perioadă și de lipsa energiei termice.

Președintele asociației de proprietari spune că valoarea facturii pe luna septembrie nu avea cum să fie apreciabilă pentru că au fost perioade lungi când apa caldă a fost oprită, dar și perioade cu deficiențe de furnizare, astfel că anularea facturii ar fi însemnat „o recunoaștere a eforturilor (fizice și psihice) prin care au trecut locuitorii zecilor de blocuri din zona Colentina/Dna Ghica /Lacul Tei”.

Acum, bucureștenii n-au încotro, doar să aștepte să vină apa calda și căldura, spune bărbatul. Acesta acuză și administrația de sector de lipsă de implicare:

Acesta este respectul de care se „bucură” de fapt simplii locuitori – contribuabili, în fața unui mamut cum este C.M. Termoenergetica București și mai ales Primăria Municipiului București în subordinea cărei se află aceasta Companie, dar și pentru Primaria Sectorului 2 București (are pârghiile necesare pentru a interveni constructiv în sprijinul locuitorilor din diferite zone din Sectorul 2).
Așteptăm cu interes (și înfrigurare) finalul acestei săptămâni când, ar trebui să evolueze pozitiv furnizarea apei calde și poate a energiei termice).

Răspunsul Termoenergetica, pagina 1. Sursa foto: LACUL TEI (CARTIER)/Costin B.
Răspunsul Termoenergetica, pagina 1. Sursa foto: LACUL TEI (CARTIER)/Costin B.
Răspunsul Termoenergetica, pagina 2. Sursa foto: LACUL TEI (CARTIER)/Costin B.
Răspunsul Termoenergetica, pagina 2. Sursa foto: LACUL TEI (CARTIER)/Costin B.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies