FOTO | Protest anti extremism, din nou la Universitate. Tânăra deznădăjduită, „cu sufletul îndoit de frică și rușine” și cel mai puternic slogan: „Iubirea de țară nu e legionară”

27 nov. 2024
871 afișări
FOTO | Protest anti extremism, din nou la Universitate. Tânăra deznădăjduită,
FOTO | Protest anti extremism, din nou la Universitate. Tânăra deznădăjduită, "cu sufletul îndoit de frică și rușine" și cel mai puternic slogan: "Iubirea de țară nu e legionară" | Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Tinerii se adună pentru a treia seară la rând, la protest, în Piața Universității, pentru a scanda împotriva candidatului independent George Călinescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale.

Seara trecută, peste 1.000 de tineri s-au adunat la Universitate și au strigat în cor mesaje precum „Patriotism, nu extremism”, „Tinerii vă cer în cor, nu votați un dictator”, „O țară ca afară nu e legionară”. Manifestații similare s-au organizat și în alte orașe din țară, precum Timișoara, Sibiu, Iași, Constanța și Brașov.

Tinerii sunt așteptați pentru a treia seară de protest în Piața Universității

Protestatarii și-au exprimat fricile legate de câștigarea alegerilor prezidențiale din România de candidatul independent pro rus Călin Georgescu, care a intrat în turul doi alături de Elena Lasconi.

Iată cum a fost la protestul din Piața Universității de seara trecută:

  • „Iubirea de țară nu e legionară.”
  • „Sunt om ca tine, cunosc disperarea, dar Georgescu nu e salvarea!”
  • „Suntem vocea celor care nu mai sunt.”
  • „Informare, nu manipulare” s-au numărat printre mesajele de pe pancartele protestatarilor.
FOTO | Protest anti extremism, din nou la Universitate. Tânăra deznădăjduită,
Sursa foto: Inquam Photos / George Calin
FOTO | Protest anti extremism, din nou diseară, la Universitate. Cel mai puternic slogan -
Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea
FOTO | Protest anti extremism, din nou diseară, la Universitate. Cel mai puternic slogan -
Sursa foto: Inquam Photos/Ocrav Ganea
FOTO | Protest anti extremism, din nou diseară, la Universitate. Cel mai puternic slogan -
Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Îndemnul la protest a fost lansat pe grupurile de Whatsapp ale studenților, cât și pe rețelele de socializare, fără să aibă  un inițiator declarat. „România e amenințată de o dictatură legionară”, se arăta în îndemn.

Organizatorii spun că vor avea loc manifestații de la ora 19:00, la Universitate, în fiecare zi până la cel de al doilea tur de scrutin, din 8 decembrie, scrie HotNews.

Totodată, studenții se mobilizează pentru a pleca către protest în grupuri, pentru a fi în siguranță și tot în grupuri sunt sfătuiți să plece și după încheierea protestului.

Seara trecută, protestul s-a încheiat în jurul orei 23:00. După această oră, protestul nu mai este autorizat. „Ne vedem mâine la aceeași oră”, au anunțat manifestanții marți seară.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies