FOTO | Povestea Bucureștiului, spusă ca niciodată până acum: prin chipurile oamenilor săi. Cea mai frumoasă carte despre vârstele orașului I Interviu cu dr. A. Majuru

“Această carte este atât o poveste despre intimitate cât și despre evoluția raporturilor dintre generații în ultimii 300 de ani, pentru mediul urban românesc, având Bucureștiul drept studiu de caz”, spune Adrian Majuru în prezentarea recentului său volum “Antropologie și Morfologie în Studiul Fizionomiei Urbane”, editura Oscar Print, 2025.

Expresiile bucureștenilor, într-o carte de istorie povestită. “Toate-s vechi și nouă toate”

Imaginile vechi nu au întotdeauna puterea să redea fizionomia orașului și a oamenilor săi. Viața, pe acel carton al fotografiei încremenite, nu pulsează.

De aceea, cartea semnată de Adrian Majuru reușește să însuflețească imaginile, să povestească istoria, să descrie un surâs, o tensiune, o emoție și să ofere o învățătură despre cei care au trăit în București în diferite perioade istorice.

Numeroase fotografii, altfel văzute disparat (de epocă sau din recenta perioadă comunistă) au fost cuprinse într-o singură carte – album de memorie a chipurilor bucureștenilor de altădată – și sunt descifrate din interior, cu metodă antropologică, morfologică și chiar anatomică. Ele, alături de tablouri și acuarele, fixează tabloul vieții și aspirațiilor bucureștenilor de-a lungul timpului.

Din cuprinsul volumului, enumerăm câteva din titlurile atrăgătoare:

• “Fizionomia urbană de la copilărie la senectute”,
• “Fizionomiile orașului în simboluri și mesaje”,
• “Expresii urbane în continuă mișcare: oameni pe străzi”,
• “Fizionomii familiare: viața de acasă”,
• “O zi din viața ta în vremea lui Constantin Brâncoveanu”,
• “București – între modernitatea europeană și Orientul otoman”.
• “Cum s-a schimbat chipul orașului”,
• “Orașul dezvăluit prin chipul tău”,
• “Chipuri și vârste, un studiu de caz al generației anului 1850 în două portrete feminine”.

Cum ar fi fost o zi din viața ta în vremea lui Constantin Brâncoveanu. Pe atunci, cei care-și abuzau copiii erau pedepsiți cu moartea

Cartea ne oferă o călătorie în timp, informația fiind combustibil pentru imaginație. Studiul de caz “O și din viața ta în vremea lui Constantin Brâncoveanu” ne vorbește despre legile pământului și reglementări numite “glave”.

De pildă, pravila cerea ca tatălui care-și supune fiica la preacurvie pentru a câștiga bani, “să i se taie capul”. Surprinzător, pe vremea lui Brâncoveanu existau legi care care supravegheau armonia familiei, iar pedepsele erau cu adevărat dure.

Mai jos, interviu cu dr. Adrian Majuru istoric, eseist, scriitor, editor și manager al Muzeului Municipiului București.

Adrian Majuru în volumul “Antropologie și Morfologie în Studiul Fizionomiei Urbane”: În cursul vieții noastre adunăm într-un “muzeu” personal, a cărui vitrină este chipul nostru, tot ceea ce întâlnim și consumăm pe măsură ce creștem și se desfășoară în jurul vârstelor parcurse, de la școală la carieră, pe de-o parte. Iar pe de altă parte, purtăm și desfășurarea unei cronologii orizontale, a ceea ce dorim să devenim, nu prin forța împrejurărilor și a circumstanțelor, ci prin forța schimbărilor provocate de noi.

Fiecare purtăm cu noi un muzeu personal, în care adunăm și conservăm urmele unor atitudini consumate sau dorite, amprentele unor idealuri așteptate sau împlinite, prelungirile multor eșecuri asumate sau vindecate. Acest muzeu este chipul nostru.

Volumul surprinde “fizionomiile orașului în simboluri și mesaje”, vorbește despre Bucureștii care s-au dus o dată cu oamenii care-l însuflețeau, despre evoluția străzilor și metamorfoza lor urbană de-a lungul timpului, dar și despre maniere cotidiene pierdute sau despre cum au cucerit bucureștenii spațiul public, strada, cu accesoriile sale cotidiene (cafenele, grădini, cofetării, magazine, etc.).

Comunismul, o fractură în evoluția societății

În ultima parte a cărții descoperim un album de reprezentări (portrete în ulei, acuarele, fotografii, etc.) care oferă perspectiva liniară a evoluției societății românești între începutul secolului al XIX-lea și prezent. Pe de o parte putem urmări cursul firesc al schimbărilor din perspectiva cronologiei istorice iar în interiorul acestei evoluții putem sesiza fractura perioadei comuniste, asociată unui regres al vieții cotidiene și al nivelului de trai, în perioada primului deceniu (1948-1960) și în așa numită “epocă de aur” (1979-1989), se arată în carte.

Oare de ce pensionarii vestici, care vin să ne vadă orașul, arată mai tineri și mai fericiți?

Adrian Majuru în volumul “Antropologie și Morfologie în Studiul Fizionomiei Urbane”: Chipurile noastre sunt trăsătura definitorie a lumii în care trăim, cei mai mulți dintre noi. Sesizăm adesea cum chipurile pensionarilor vestici, care ne vizitează orașul, sunt mai tinere decât ale adulților noștri. Primii au respirat într-o societate care a oferit fiecăruia înțelegere fără de dorințe, preocupări, așteptări sau neputințe. Pe chipul nostru se citește devălmășia valahă a secolului al XVII-lea, evacuată din peisaj după 1870 și impusă iar de comunism.

Fiecare generație vine însă cu forța ei de regenerare. Copiii noștri de azi, pe măsură ce vor deveni adulți, se vor deosebi de noi în primul rând pentru că nu vor avea memoria războiului rece, regresul vieții cotidiene în interiorul unei tiranii sau amintirea victoriei “lumii libere” și, drept urmare, vor avea alte sensibilități ideologice și de vot politic, dar și de raportare în relația cu statul.

“Un bucureștean adult de la 1914 sau 1930 era absolut aidoma unuia din Gend, Torino sau Barcelona”

Adrian Majuru în volumul “Antropologie și Morfologie în Studiul Fizionomiei Urbane”: Construirea unei societăți așezate pe valori europene, urbane prin excelență, construite începând cu 1870, au imprimat bucureștenilor chipul pe care-l vedem în vechile fotografii. Până și băiatul de prăvălie avea obiceiul ca o dată pe luna să închirieze un frac și să plece cu birja la hipodrom, în perioada interbelică.

În perioada 1870 și 1914, societatea urbană românească și Bucureștiul, în special, au reușit să recupereze cultural, spiritual și comportamental falii istorice nebănuit de adânci. Un bucureștean adult de la 1914 sau 1930 era absolut aidoma unuia din Gend, Torino sau Barcelona.

“Preocuparea pentru această temă a fost deschisă de metoda didactică pe care a avut-o profesorul Francisc Rainer, în anii interbelici”

Adrian Majuru: M-a surprins faptul că Francisc Rainer preda anatomie folosindu-se de metoda comparației, având drept modele ale argumentului lucrări de artă plastică antică și medievală.

Am aplicat metoda sa de lucru în timpul unui stagiu de cercetare la Osterreichische Akademie der Wissenshaften, Viena, sub îndrumarea prof. univ. dr. Kahl Thede, între anii 2011 și 2012. Pentru completarea notițelor de profil antropologic am vizitat cea mai mare parte a sistemului muzeistic din Viena, încercând să aplic metoda de cercetare a profesorului Rainer, și anume să prinzi și să descrii detaliile de viață trăită aflate în spatele subiectului, în elementele de peisaj îndepărtat ale taboului, în gesturile și mimica abia subliniate într-un portret din vechime. Acestea sunt semnificative pentru descrierea comportamentului cultural din acea perioadă.

“Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara”

B365: Adrian Majuru, ce legătură există între schimbarea chipului Bucureștiului și transformarea fizionomiei locuitorilor săi?

Adrian Majuru: Mai degrabă este invers. Pentru că orașul este definit, în toate resorturile lui cotidiene, de ceea ce aleg oamenii să facă pe parcursul vieții lor, în interiorul zidurilor. De cât de consistentă și de profesionalizată este clasa de mijloc, de cât de educată, de preocupările celor foarte tineri și încotro vor ei să meargă ține și felul în care arată orașul. Nu întâmplător, Spiru Haret spunea: “Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara”. Noi ne referim acum la oraș.

Este adevărat că spre deosebire de evoluțiile firești care se petrec în interiorul zidurilor, se mai întâmplă ceva cu totul diferit. Este o particularitate legată de viața orașului, mă refer la metropole cum este Bucureștiul, și anume: oamenii noi care vin din alte orașe. Vin din mediul rural, dar și din orașe mici sau medii sau din orașe mai cosmopolite, dacă ne referim la alte culturi din Europa. Așa s-a întâmplat în veacul al XIX-lea când a existat o migrație de populație urbană profesionalizată europeană și acest plus a dat orașului nostru o consistență cosmopolită, în cele din urmă.

“Panta rei, totul curge, și în această curgere tu îți adaptezi aptitudinile și posibilitățile de a-ți reconfigura orizontul de așteptare în profesia și în viața ta”

B365: Cum ar fi arătat o zi din viața noastră în secolul al XVIII-lea?

Adrian Majuru: Ar fi arătat în funcție de alegerile pe care le-ați fi făcut. Iar alegerile le faci în funcție de temperament, de comunitatea în care te naști, de reperele familiale care îți sunt primele prezentate și le urmezi drept modele. Apoi, este vorba de anvelopa exterioară care, la rândul ei, are mai multe straturi și se referă nu neapărat la cartierul în care te naști, ci la demografiile de adulți care încep să se adune în jurul tău, după ce treci de treptele școlilor: gimnaziu, liceu, universitate, după caz. Este o dinamică, o mișcare care nu se oprește niciodată. Panta rei, totul curge.

B365: Există un capitol în carte care se numește “O zi din viața ta în vremea lui Constantin Brâncoveanu”. Cum ar fi fost o astfel de zi?

Adrian Majuru: Acela este un studiu de caz pentru ca tu să pui în oglindă viața de azi cu reperele de atunci. Cum era viața atunci? Depinde de statutul social pe care l-ai fi avut, ne orientăm după drepturile și obligațiile pe care le-ai fi avut. Un om obișnuit ar fi avut foarte multe responsabilități față de părinții lui, cum și ei ar fi avut responsabilități pentru creșterea copilului, mult mai bine prezente în lege, o lege aspră cu pedepsele.

Și atunci era o societatea dinamică și conectată cu ce se întâmpla în împrejurimi. Orientul era foarte prezent pentru că eram inclus în el, în jurul nostru aveam provincii turcești, cum știm foarte bine, de la Buda până la Odessa de azi.

Noi aveam autonomie, pentru că eram în interiorul acestui fenomen politic și cultural, și atunci supraviețuirea însemna mai multe variații și ale puterii și ale orizonturilor. Drept urmare, erau vremuri care cereau o dinamică a așteptărilor, dar și a alegerilor pe care ar fi trebuit să le faci pe măsură ce ai fi urcat către treptele puterii, cum a fost și cazul lui Constantin Brâncoveanu, care a pornit de la dregătorii modeste.

B365: Cum au evoluat raporturile dintre generații?

Adrian Majuru: Ca astăzi. Nu sunt deosebiri foarte mari, găsim însă o serie de fracturi atunci când intervin regimurile ideologice și impun tipare, cum a fost regimul comunist, antonescian sau cel național-legionar. Când un regim extremist impune tipare de comportament, vestimentație, de alegeri profesionale sau tipare educaționale în școală, când schimbă curricula școlară în favoarea regimului, evident că se modifică și o serie de repere în resorturi intime.

Atunci apare frica, panica, nesiguranța, preocuparea pentru ziua de mâine. Putem vedea aceste lucruri cu ușurință în timpul așa numitei “epoca de aur” (1979-1989), foarte bine reliefată în această carte. Volumul este și un album tematic dedicat chipului bucureșteanului din secolul al XVIII-lea până azi într-o linie cronologică pe de-o parte și, de pe altă parte, a unei familiarități de reprezentare, sunt fotografii realizate adesea spontan, nu sunt imagini propagandistice.

Putem vedea, în această linie firească a trecerii timpului, că atunci când intervine un regim politic în viața oamenilor, ei sunt mai triști, mai preocupați, nu mai sunt atenți la detalii vestimentare, etc. Vedem însă și revenirile, cum se întâmplă în ultimii 20 de ani.

B365: Care este esența cărții, este una didactică, una de istorie? Vorbiți despre un șantier pe care vreți să-l deschideți mai ales în mintea și în inima celor tineri.

Adrian Majuru: Este un șantier deschis în memoria chipurilor noastre și nu consider că l-am finalizat, pentru că este o temă la care se pot adăuga lucruri pe care nu am putut să le prind la timp sau sunt în desfășurare, dar vor avea o finalitate în viitor.

Către finalul cărții veți găsi un reper despre fizionomiile tăinuite și fluide ale internetului, acolo unde poți să-ți construiești un avatar și să devii altcineva, realitatea rămânând ascunsă în spatele ecranului. Unde poate să ducă asta este o altă poveste.

Consider că este o lectură care ar putea fi potrivită atât pentru cei care au dorința autodidactă de a afla lucruri folositoare pentru viitorul lor, cât și pentru cei care studiază antropologia sau istoria urbană, pentru cei preocupați de istoria mentalităților și a comportamentului uman, în general. Cred că un mic punct din carte ar putea fi un reper interesant pentru cei care studiază istoria artei sau lucruri legate de adaptarea comportamentului uman și reprezentarea lui conștientă sau nu în anumite situații și contexte istorice.

B365: De ce se numește așa? De ce antropologie, de ce morfologie?

Adrian Majuru: Francisc Rainer spunea la timpul său că “Anatomia este știința formei vii”. În jurnalele sale publicate analizează evoluția fizionomiei în plastica antică, mergând până în Renaștere, fiind foarte atras de portret și reprezentarea corpului uman în sculptură. În preocuparea noastră, forma chipului, reprezentarea lui în funcție de context istoric, social și mai ales profesional este analiza în detaliu. Revenind, Francisc Rainer, creatorul școlii de antropologie de la București, a definit știința antropologiei printr-un dublu conținut: biologie și cultură, ambele fiind determinante pentru evoluția societăților umane.

Dr. Adrian Majuru este istoric, eseist, scriitor, editor și manager al Muzeului Municipiului București. Este absolvent al Liceului “Zoia Kosmodemianskaya” (astăzi Colegiul Național Școala Centrală) și al Facultății de Istorie a Universității București. A debutat editorial cu volumul Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență (Editura Compania, 2003) și de atunci au urmat peste 20 de volume științifice.

Adrian Majuru este autor al mai multor cărți de graniță, unde istoria prefațează și oferă sprijinul potrivit pentru studiul antropologiei urbane și amintim aici cele mai recente lucrări publicate: De la frici uitate la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn (2023), Copilăria la români. Istorie și prognoză (2021), Francisc Iosif Rainer, Biografia unui proiect de viață (1874-1944).

În prezent, Adrian Majuru coordonează seriile Antropologie urbană (Oscar Print) și Istorii Urbane (Corint) pe latura științifică, precum și colecția de literatură Biblioteca Fantastică (Oscar Print). În anul 2013 a înființat The Journal of Urban Anthropology, cu apariție semestrială, al cărei redactor șef este.