Primăria Municipiului București a transmis bucureștenilor că se lucrează pe Calea 13 Septembrie. Echipele lucrează de zor pentru „orașul parc” și montează plăci de granit în acea zonă.
Primăria Capitalei a informat bucureștenii că astăzi, 27 iulie, lucrările sunt în toi pentru „orașul parc”, de această dată pe Calea 13 Septembrie.
Acest proiect de reamenajare cuprinde Bulevardul 13 Septembrie, de la Strada Ion Popescu Gopo până la intersecția cu Bulevardul Tudor Vladimirescu, și pe Bd. Națiunile Unite, de la Piață până la Bd. Libertății.
Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook.
Calea 13 Septembrie. Work in progress pentru orașul parc. Punem Bucureștiul la punct, a transmis PMB.


În urma postării făcute de Primăria Capitalei, bucureștenii nu au ezitat să își expună punctul de vedere. Un cetățean s-a adresat administrației cu o solicitare. Bărbatul a întrebat PMB dacă se pot face treceri de pietoni temporare pentru pietoni.
„Succes, dar puteți oare să faceți treceri temporare pentru pietoni? Efectiv nu poți să treci dintr-o parte în alta, ați lăsat șantierul așa, la mișto. În orașele cu apă caldă se asigură prima oara ca pietonii tot au pe unde merge fără griji, în siguranță. Pe tot șantierul vostru o persoană cu dizabilități sau o persoana în vârstă nu poate trece strada în 50% din cazuri. Păcat că nu lăsați să punem poze aici, să vedeți bătaie de joc la treceri”, a scris bucureșteanul.
Primăria Municipiului București i-a oferit un răspuns:
„Administrația Străzilor București spune că delimitare la lucrări și acum amenajează trecerile cu granit. A existat traseu de deviere în timpul lucrărilor”.
Iată alte reacții ale internauților:
Amintim că, la începutul lunii iunie, Ciprian Ciucu a transmis bucureștenilor că va introduce în Capitală conceptul de „oraș parc”.
Când treceam pe Națiunile Unite, mi se făcea rușine! Cobori pe Victoriei, de duci către Palatul Parlamentului și treci pe acolo! A durat ceva mobilizarea (proiectare, bugetare, contractare) dar vom pune la punct Bd. Națiunile Unite.
Aducem în centrul Bucureștiului conceptul de «oraș parc». Peste maxim două luni nu veți mai cunoaște zona. Va fi mai verde, punem pavaj, mobiler stradal nou și nu se va mai parca pe trotuare.
Am început cu reabilitarea parcării din capătul bulevardului și o luăm în sus, spre Parlament. Apoi ne vom apuca de Calea 13 Septembrie, care este într-o stare foarte proastă.
Pe măsură ce instituțiile PMB se vor obișnui cu cerințele și standardele pe care le cer, vom prinde viteză. Zonă cu zonă, vom pune orașul la punct, a transmis atunci primarul general al Capitalei.