FOTO | PMB anunță că face ordine și disciplină și-n stațiile de taxi. Retrasează marcaje galbene și avertizează cu multe controale printre taximetriști

12 mai 2026
169 afișări
FOTO | PMB anunță că face ordine și disciplină și-n stațiile de taxi. Retrasează marcaje galbene și avertizează cu multe controale printre taximetriști
FOTO | PMB anunță că face ordine și disciplină și-n stațiile de taxi. Retrasează marcaje galbene și avertizează cu multe controale printre taximetriști | Sursa foto: Primăria Municipiului București/Facebook

Haosul cu parcările din București îi „îndeamnă” pe șoferi să parcheze pe unde-apucă, inclusiv în stațiile de taxi, acolo unde s-a șters marcajul sau au dispărut indicatoarele. Așa că cei de la Administrația Străzilor le-au sărit în ajutor taximetriștilor și au retrasat marcajele mai multor zone, pe care le-au și semnalizat corespunzător.

Poliția Locală a Municipiului București cu cei de la Direcția Transporturi, din PMB, au intensifcat controalele. Atât pe legalitatea activității de taximetrie, cât și staționarea în acest tip de stații. Au eliberat o parte, iar colegii de la Administrația Străzilor au venit să le marcheze. și semnalizeze cu indicatoare, spun reprezentanții Primăriei Generale.

Taximetriștii au parcări noi și frumoase

Primăria Municipiului București ne spune că în orice capitală europeană există stații de taxi unde parchează doar taximetriștii, dar la noi șoferii le ocupă abuziv. În replică, bucureștenii au făcut iureș în comentariile de pe Facebook și au povestit care mai de care tot felul de abuzuri pe care le fac însuși taximetriștii.

Poate ajungem și noi la nivelul de educație în care taxiurile se iau în ordinea din stație fără figuri din partea șoferilor ca e cursa pe scurtă, că nu merg acolo, că te costă x lei, spune cineva.

Primăria promite că va intensifica și controalele pentru a verifica dacă taximetriștii respectă legea.

Mulți sunt cei care au renunțat să mai folosească taxiul, după ce s-au lovit de comportamentul agresiv al unor șoferi. Sau de evaziunea fiscală pe care o fac cei care nu vor să folosească aparatul și fac prețurile „din mers”.

Nu am mai folosit taxi de ani de zile. Pe părinții mei i-am învățat cu Uber, când cu un taxi, ca să ajungă la spital le-a cerut 50 de lei pentru o cursă Uber care era 20! Sunt în vârstă, au luat „tzeapă” odată, dar au învățat și acum numai Uber sau Bolt etc., povestește altcineva.

Unii au apreciat că orașul devine mai frumos, dar ar vrea ca și firmele de ride sharing să beneficieze de aceste locuri de staționare, căci nu e chiar parcare. Însă, realist vorbind, ce să caute aceste mașini în stațiile de taxiuri, când ele pot prelua comenzi doar din aplicație? Ba mai mult, cer să poată folosi și benzile dedicate autobuzelor și taxiurilor. Reprezentanții Primăriei spun însă că nu se poate. Și asta pentru că serviciile lor sunt reglementate la nivel național și nu pot beneficia de facilități date la nivel local.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies