FOTO | Piața Amzei era cândva a doua cea mai mare din București. Ce găseau bucureștenii la tarabele de aici și care erau cei mai îndrăgiți târgoveți ai vremurilor

Organizația ARCEN, prin proiectul de revitalizare urbană „Amzei District 2030” dorește să salveze și să redea bucureștenilor o zonă de o valoare istorică și arhitecturală excepțională a Bucureștiului.

Istoria din Piața Amzei a arătat de-a lungul timpului că acest spațiu a reprezentat nu doar un simplu punct de desfacere a produselor agralimentare, ci un adevărat nucleu social și economic în inima Bucureștiului, strâns legat de identitatea comunității locale.

Radiografia Pieței Amzei în anul 1994

Conform datelor istorice extrase dintr-un articol publicat în cotidianul Libertatea în anul 1994 și readuse în atenția publicului de către cei de la ARCEN, Piața Amzei reprezenta la acea vreme un gigant comercial al zonei centrale.

Întinsă pe o suprafață impresionantă de 4.000 de metri pătrați, piața găzduia nu mai puțțin de 400 de tarabe realizate din beton.

În acest perimetru bine organizat, își expuneau zilnic mărfurile în fața unor cumpărători extrem de exigenți o medie constantă de aproape 300 de producători veniți din bazinele legumicole și pomicole recunoscute ale întregii țări.

Din punct de vedere al afluenței și al volumului de activitate, Piața Amzei deținea o poziție strategică pe harta comercială a Bucureștiului.

Aceasta era recunoscută oficial ca fiind cea mai mare piață agroalimentară din Sectorul 1 și a doua ca mărime din întreaga Capitală, primul loc ocupându-l celebra Piață Obor.

Spațiul dispunea de o infrastructură complexă și sectorizată, fiind compus dintr-o hală centrală destinată exclusiv legumelor și fructelor, un sector special amenajat cu tarabe improvizate pentru micii producători independenți, o hală dedicată florilor și o hală separată pentru produsele din brânzeturi.

Întregul complex agroalimentar era completat de un lanț de magazine specializate în panificație, oferind o experiență comercială completă.

Geografia producătorilor și personajele legendare ale tarabelor

Activitatea din Piața Amzei depășea granițele Bucureștiului, fiind destinația preferată a unor comunități recunoscute de producători autohtoni.

Printre aceștia se numărau cultivatorii de rădăcinoase din localitățile Vidra și Copăceni, alături de faimoși legumicultori sârbi din Băleni, care asigurau aprovizionarea constantă cu morcovi, păstârnac, ceapă, verdețuri, ardei iuți și grași.

De asemenea, piața era dominată de „merarii” veniți din zonele pomicole consacrate precum Cândești, Voinești și Pitești, dar și de oieri renumiți care veneau din Jina și Sibiu.

Această diversitate economică a dat naștere unor personaje celebre, rămase adânc tipărite în memoria colectivă a Bucureștiului de la mijlocul anilor ’90.

O figură celebră a fost Elena Manițiu, originară din Poiana Sibiului, pe care cumpărătorii bucureșteni o supranumiseră „ciobănița cu brânză de aur”.

Aceasta era recunoscută pentru eficiența sa comercială formidabilă, reușind performanța de a vinde o tonă de telemea în interval de doar trei zile.

Un alt personaj marcant al pieței era Sasu Cecilia, cunoscută sub apelativul de „merărița din Cândești”. Descrisă ca o femeie „micuță la stat, dar foarte mare la sfat”, Cecilia a vândut mere în Piața Amzei timp de 15 ani, fiind extrem de apreciată de clienți pentru prețurile accesibile la soiuri populare precum Ionatan, Golden și Frumosul de Voinești.

Te-ar mai putea interesa și:

• Curtea Veche, „Casa lui Vlad Țepeș”, intră curând în consolidări. PMB are 2 milioane de lei pentru în siguranță a Palatului Voievodal, care are nevoie și de restaurare
• Bazar de Cotroceni, în weekendul viitor. Bucureștenii din cartier își vor deschide porțile caselor pentru vizitatori. Vor fi concerte, ateliere și mult stat la povești
• FOTO | Tramvaiul care a făcut Bucureștiul să plângă puțin pe internet. Bunicul Thomson, ”Chiorul” din anii ’60, reconstruit în curtea unei case, își caută salvatorul