FOTO | Petiția „Dorim să parcăm pe scenă la Sala Palatului”, singurul lucru care mai lipsește pentru serile cu concerte. „Doar mașină și peste mașina mea lipsea”

Să ne imaginăm că, într-o după-amiază, ai ghinionul să ai treabă pe la Sala Palatului, fără să te preocupe dacă seara care se apropie este una cu sau fără concert ori te miri ce alt eveniment, că le ai pe ale tale.

Găsești loc albastru în zona albastră de parcare, lași mașina frumos, elegant și pleci la treburile tale.  Dacă vrei ca scenariul să fie și mai neplictisitor, să presupunem că ziua ta a început undeva pe la ora 5 dimineața.

Deci, parchezi, pleci la treburile tale din zonă, treburi care durează vreo trei ore, te întorci spre Sala Palatului și, de cum te apropii de parcare, te ia un vag fior: ce se vede din depărtare n-are cum să fie bine pentru tine. Efectiv n-are cum! Marea aia de mașini e alcătuită din cel puțin dublul autoturismelor care ar avea loc. A ta abia se mai vede, flancată pe toate părțile de mașinile unor spectatori la concert.

„Dorim să parcăm pe scenă la Sala Palatului, se poate?”

Ajungi, bănuiala ta se adeverește: nici vorbă să ai cum să ieși. Concertul nici n-a început și afli că durează 3 ore. Subit, picioarele se fac macaroane.

Te uiți după numere de teledon lăsate în parbrize. Există, dar asta nu-i neapărat suficient.

Suni la primul șofer care ar trebui să iasă, ca să înceapă procesul de eliberare.

Prima dată nu răspunde.

A doua oară dă reject. A început concertul și îl deranjezi, pesemne.

Într-un final, când disperarea ți s-a încolăcit de creier, auzi o voce semi-iritată, cu ceva tobe sau țambal pe fundal (nu mai distingi, că ai creierii pilaf):

„Da, vă rog!”

„Nu vă supărați, sunteți unul dintre domnii care m-a blocat”, zici.

„Offf… bine, haideți că vin.” Deci, deranjat, da-i trece, slavă cerului!

Îți vine să dansezi după această primă victorie.

Cu speranța minimum întremată, suni la următorul domn blocator. Acesta, magie, răspunde din prima. Zice că bine, fie, vine să te elibereze.

Apare primul șofer, cere scuze, pleacă.

Apare al doilea șofer, nici vorbă să ceară scuze, încearcă să-ți explice „ce naiba, din 89 de manevre ați putea ieși”.

Apoi, începe discursul „Nu-i vina mea”, care sună cam așa:

Foarte enervant, parcagii îți zic că e ok să lași mașina, le dai și bani și pe urmă, poftim, tre’ să ieși din spectacol..

Încerci să subliniezi breșa din raționament:

Știți, dacă v-ar fi zis să vă urcați direct pe mașina mea, că ține, ar fi avut sens? Că nu e ca și cum eu aș fi lăsat în parbriz biletul «E OK să mă blochezi, sunt și eu la concert plecăm împreună, XoXo”

După juma’ de oră de frăsuială, reușești să evadezi din „închisoarea mașinilor ghinioniste” de la Sala Palatului. Și te gândești că, realmente, singurul lucru care lipsește e petiția „Dorim să parcăm direct pe scenă, să nu obosim mergând pe jos 10 minute”. Pentru că, evident, împrejurimi – pe Brezoianu, în parcarea albastră de la Cișmigiu, mai sunt locuri. Le-ai văzut tu, ai trecut pe lângă ele.

Până s-o semna petiția „Vrem să parcăm pe scenă la Sala Palatului”

În caz că vă întrebați, răspunsurile sunt:

• Nu, nu se poate face anunț clasic («Posesorul mașinii cu nr. … este rugat să se prezinte în parcare» în Sala Palatului pentru situația în care nu e număr în parbriz și ești capcanat. Nici înainte de concert, nici la pauză, niciodată. „Așa e politica!”
• Ce face poliția locală într-o situație precum aceasta, petrecută aseară? Abia prididește. Aproape toate alile de acces din parcarea de la Sala Palatului erau pline ochi de mașini, lăsate una lângă alta peste alta.

PS Și un caz mai puțin fericit, povestit de o bucureșteancă pățită similar: „L-am sunat pe domnul care m-a blocat toată durata concertului, mi-a dat reject non stop. Mi-a răspuns la sfârșit, după bis. Era mega nervos că-s insistentă și că l-am deranjat tot concertul. A doua zi m-am înscris la Krav-Maga”, încheie râzând.