Fosta croitorie de lângă Piața Amzei va fi redată orașului. Va purta numele „ALTLOC 1.6.1.8” și va putea fi vizitată gratuit până în 2028.
Sâmbătă, 18 iulie, se deschide curtea casei monument istoric de vizavi de La Mița Biciclista și, în curând, cele șapte spații care vor găzdui proiecte independente.
Peste drum de La Mița Biciclista se află o fostă croitorie care se deschide sâmbătă, 18 iulie. Va purta un alt nume, mai precis „ALTLOC 1.6.1.8”. Timp de doi ani, spațiile ei vor fi redate bucureștenilor care pot găzdui în toate 7 proiecte independente.
Spațiile pot fi vizionate de persoanele interesate între 22 și 28 iulie, iar pe 28 iulie se deschide apelul public de proiecte.
După 24 de luni această clădire intră în procesul de restaurare.
De asemenea, ALTLOC 1.6.1.8 nu vinde nimic din ce oferă. ARCEN a precizat că cele șapte spații se dau gratuit și mai e un bar care ajută la susținerea cheltuielilor. Curtea interioară de aproape 400 de metri pătrați, spațiile de la stradă și încăperile de la etaj merg, prin apel public de proiecte, către cei care au nevoie de infrastructură și nu o au.
Mai precis către artiste și artiști la început de drum, muzicieni, DJ, ilustratori, performeri, studenți, oameni cu idei pentru oraș. Barul are cu prețuri accesibile, de exemplu, berea costă 16 lei, finanțează integral funcționarea locului, fără bani publici.
La Mița am arătat ce devine o casă când o iubești fără rest. ALTLOC 1.6.1.8 arată ce poate face o casă în timp ce își așteaptă restaurarea: să stea deschisă.
Peste drum am construit un loc care cere mult, pentru că oferă totul. Vizavi deschidem unul care nu cere nimic, decât să ai nevoie de el, a declarat Edmond Niculușcă, inițiatorul proiectelor culturale din zona Amzei.
Acest proiect este prezentat de inițiatori ca pe o promisiune în trei timpi. Iar deschiderea e doar primul pas.
Iată calendarul complet:
Miza acestui proiect ar fi crearea unei comunități, nu a unui program. În jurul celor șapte spații, ALTLOC 1.6.1.8 își propune să adune o comunitate de artiste și artiști, manageri culturali la început de drum, colective și ONG-uri tinere, și să încurajeze colaborările dintre ei.
Arta are nevoie de un loc sigur și vizibil în societate, iar cei care o fac, de spații de lucru și de expunere pe termen lung. Peste tot se cere ca ele să fie măcar accesibile ca preț. Noi am înlocuit «accesibil» cu «gratuit», a mai transmis Niculușcă.
De asemenea, potrivit inițiatorilor, ALTLOC 1.6.1.8 este a doua fază a demersului început de ARCEN în zona Amzei. Dacă La Mița Biciclista reprezintă excelența, iar Cinema Marconi restituirea, ALTLOC 1.6.1.8 adaugă piesa care lipsea: accesul.
Practica numită urbanism tranzitoriu este consacrată la Paris și Berlin: activarea temporară a clădirilor aflate în așteptarea reconversiei. Bucureștiul o primește acum asumat, cu data închiderii anunțată din prima zi.
Așadar, sâmbătă, 18 iulie, de la 19:00, curtea se deschide cu intrare liberă, în limita capacității disponibilă. Aceasta va fi deschisă toată vara duminică-miercuri, de la 16:00 la 00:00, iar joi-sâmbătă de la 16:00 la 02:00. În vara lui 2028, clădirea intră în șantier; fiecare proiect găzduit lasă o urmă, iar din urme va fi făcută expoziția de închidere.
ALTLOC 1.6.1.8 face parte din ecosistemul cultural dezvoltat în zona Pieței Amzei: La Mița Biciclista, restaurarea Cinema Marconi și inițiativa civică Amzei District 2030, pe fundamentul celor 20 de ani de activitate ai ARCEN.



