Pasajul Berceni este al doilea giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei care urmează să fie dat în folosință, după cel de la Domnești, inaugurat anul trecut.
Secretarul de stat al Ministerului Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a postat pe pagina sa de Facebook ultimele informații legate de lucrările de la Pasajul Berceni. Scrioșteanu s-a dus în inspecție pe șantier, însoțit de viceprimarul localității Berceni, George Ene.
La fața locului a fost prezent și George Ene, viceprimarul localității Berceni.
Irinel Ionel Scrioșteanu- Secretarul de stat al Ministerului Transporturilor a vizitat zona în care se construiește Pasajul Berceni, pentru a vedea cum avansează lucrările.
Până acum, au fost montați stâlpii de iluminat public, în zona lărgită la 4 benzi a centurii București, dinspre Jilava.
Lucrările care continuă să fie montate sunt următoarele:
De asemenea, s-au organizat lucrări de armare a grinzii de parapet pe inelul central, pe rampele de urcare/ coborâre spre Popești-Leordeni. Urmează și aplicarea protecției anticorozive, fiind pregătită suprafața de sub inelul central.
S-au efectuat și lucrări de amenajare a trotuarelor pe DJ401 și continuă executarea lucrărilor de drum în comuna Berceni și zona Bucureștiului.
În ceea ce privește sistemul de iluminat, se execută lucrări de instalare a cablurilor de alimentare.
Rampa de urcare dinspre Jilava a fost parțial demontată și a început consolidarea suplimentară a terenului de fundare. Această demontare a fost efectuată pe cheltuiala exclusivă a constructorului și, conform spuselor acestuia, nu va afecta termenul de dare în trafic a pasajului. Secretarul de stat al Ministerului Transporturilor a reamintit, pe pagina sa de Facebook, episodul demolării unei rampe abia construite:
Vă reamintim faptul că, pentru că ținem la calitatea lucrărilor, din dispoziția beneficiarului, s-a demontat parțial rampa de urcare dinspre Jilava în vederea consolidării suplimentare a terenului de sub rampă. Simțim cu toții când circulăm pe anumite pasaje diferențele denivel generate de tasarea rampelor și nu vrem să recepționăm și să plătim lucrări neconforme.
Termenul de finalizare al pasajului ar fi martie- aprilie 2023, potrivit CNAIR. Este cel mai recent termen oficial, după amânarea de la sfârșitul anului trecut.
Câteva imagini cu Pasajul Berceni, până în prezent:
Te-ar putea interesa și: