În locul vechii autogări Obor au rămas șinele de tramvai, transformate în dărăpănături. În locul traseelor pe care oamenii călătoreau șed acum mașini parcate și bălți prin care nu prea ai vrea să treci cu mașina, d-apoi cu tramvaiul. La trei pași de gară e pasarela Obor, închisă de ani buni.

Aici l-am întâlnit pe domnul Vasile. În timp ce făceam poze simțeam o prezență în spatele umărului stâng. Era dumnealui, care se uita în telefonul meu și zâmbea. M-am uitat timid și am întrebat dacă se întâmplă ceva. Mi-a spus că se bucură că tinerii (sic!) încă mai sunt interesați de istorie și mai ales de istoria Bucureștiului.

Mi-a povestit că e trecut puțin de 70 de ani și că în tinerețe văzuse oameni care lucrau în „halate albe” și și-a dorit și el mult să lucreze cu ei și să ajute alți oameni. Dar, cum nu se putea face medic, s-a făcut infirmier, doar să simtă și el cum e să lucrezi într-un halat alb. După ce și-a dat seama că nu e de el, s-a făcut electronist.

În locul prin care treceau pe vremuri mii de oameni pe zi este acum un teren dezafectat. Niște fiare vechi, gata de luat și de vândut ieri. Gunoaie peste gunoaie, o clădire dărăpănată și o pasarelă la care te poți uita cu nostalgie.
Cu un lacăt pus parcă la mișto, nimeni nu poate intra să facă poze și să vadă ce e, exact, pe terenul de la pasarela Obor. Pare un anti-furt sau un lanț cu cifru, cum i se spunea pe vremuri.

Dar domnul Vasile se uită cu tristețe spre pasarelă și spre terenul de lângă și îmi spune că doar „mafia imobiliară” e de vină pentru tot ce se întâmplă acum. Las jurnaliștii de investigație să verifice dacă e adevărat sau nu, ceea ce pot să relatez de aici e doar ce mi-a spus domnul Vasile. Și am stat așa și m-am uitat și eu în gol spre pasarela pe care nu am prins-o eu în vremurile ei bune. Tot ce pot să văd e starea în care a ajuns acum și să mă întreb cum era pe vremuri.
Te-ar mai putea interesa și: