PMB a transmis că în prezent se amenajează noi locuri de parcare în Capitală. Administrația locală a mai transmis că s-au dublat cererile pentru abonamente de parcare.
Noi locuri de parcare vor fi amenajate în Capitală
Primăria Capitalei a informat bucureștenii că în prezent se trasează noi locuri de parcare pe Șoseaua Viilor și pe Str. Victor Manu.
De la 1 mai, de când a fost eliminată gratuitatea pentru mașinile hibrid, până la 15 mai, am avut 2.620 de cereri de abonamente. Cu 75% mai mult față de perioadele similare din lunile precedente.
Asta înseamnă încasări de peste 8,4 milioane de lei în perioada 1-15 mai 2026. Prin comparație, în primele două săptămâni din martie încasările au fost de 4,8 milioane de lei. În același timp, Compania Municipală Parking București amenajează mai multe locuri de parcare cu plată, a transmis PMB.
Aproximativ 1.400 de locuri noi au fost marcate din martie și până în prezent. Iată pe ce artere:
Bretea Eroilor,
Dimitrie Gerota,
Traian Vasile,
Feroviarilor,
Constantin Sandu Aldea,
Strada Italiană,
Brezoianu,
Iancu de Hunedoara 3,
Paris 2,
Cameliei,
Petru Poni,
Iacob Negruzzi,
Constantin Disescu,
Constantin Arion,
Turnul Eiffel,
Ghica Tei,
Dorin Pavel,
Petru Tei,
Teiul Doamnei,
Ghica Tei,
Doamna Ghica 3.
De asemenea, alte 2.000, existente, au fost retrasate. S-a ajuns, astfel, la 47.520 de locuri de parcare. PMB a precizat că la începutul acestui an erau 46.000 de locuri.
PMB a precizat că parcarea se plătește în intervalul orar 08.00 – 20.00, prin SMS la 7576, prin aplicațiile mobile Parking București, AmParcat, Qport; cu cardul la parcometre sau cash, la automatele SelfPay din magazinele din proximitate.
Cine parca de obicei pe strada Moinești, pe porțiunea dintre trecerea de cale ferată și Bulevardul Iuliu Maniu, are o surpriză neplăcută: locurile nu mai sunt libere. Pe ambele sensuri,
Vorba aia, e loc pentru toți sub soare, doar că toată lumea vrea la umbră. Asta e posibil să fi gândit un șofer care și-a lăsat mașina parcată original, lângă zidul de la ieșirea de pe
Încă un trotuar din Sectorul 3 a fost salvat de suferința de a nu avea borduri mari cât o zi de post. Bucureștean: „Era singura problemă a acestui trotuar” Dacă s-ar face o statistică pe