Două străzi care fac legătura între cartierul Henri Coandă și Aviației s-au transformat în ulițe. Șoferii sunt cei mai afectați, fiind nevoiți să treacă prin numeroasele gropi formate de-a lungul timpului pe cele două drumuri.
Este vorba despre Strada Drumul Nisipoasa, aflată în administrarea PMB, și Strada Salubrității, administrată de Primăria Sectorului 1.
Un bucureștean a trimis numeroase adrese către autorități sesizând starea de degradare a celor două străzi. El a primit doar răspunsuri și promisiuni, nu și o rezolvare.
Brigada Rutieră l-a informat pe bucureștean că sesizarea privind Strada Drumul Nisipoasa a fost redirecționată către Administrația Străzilor București, artera aflându-se în administrarea PMB.
Pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, am redirecționat sesizarea către Administrația Străzilor București, din subordinea Primăriei Capitalei, instituție responsabilă de gestionarea Străzii Drumul Nisipoasa, conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 254/2008 privind administrarea rețelei stradale principale și a lucrărilor de artă din Municipiul Bucureți, cu modificările și completările ulterioare, Anexa nr. 1.
În ceea ce privește Strada Salubrității, Brigada Rutieră a informat că, în anul 2022, a fost semnat un acord cadru pentru modernizarea și repararea întregii infrastructuri urbane pe care Primăria Sectorului 1 o administrează. În baza acestui acord ar fi trebuit să fie asfaltate, reabilitate sau modernizate peste 1.000 de străzi din această zonă administrativă.
În urma unui control efectuat de Curtea de Conturi în anul 2023, au fost identificate nereguli legate de contractele semnate în baza acordului cadru încheiat în 2022. Aceste contracte au fost declarate ilegale de Curtea de Conturi, iar Primăria Sectorului 1 este în prezent în proces de anulare a acestora. Din această cauză, demararea lucrărilor de modernizare a fost întârziată.
În prezent, PS1 lucrează la un nou proiect pentru reluarea lucrărilor.
Vă asigurăm, însă, că Primăria Sectorului 1 acordă o atenție deosebită acestui subiect și depune toate eforturile pentru a rezolva aceste probleme. Specialiștii Primăriei lucrează în acest moment la un nou proiect care să permită reluarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii într-un cadru legal, transparent și fezabil. Acest demers va permite reluarea proiectelor într-un termen clar, în concordanță cu nevoile dumneavoastră și ale întregii comunități, se arată în răspunsul Brigăzii Rutiere la solicitarea bucureșteanului.



Te-ar mai putea interesa și: