Primarul Robert Negoiță, a deschis ziua de joi cu o fotografie cu lavandă. O tufă mare, mov, crescută între șinele de tramvai, fotografiată atent, cu cer albastru și nori pufoși în fundal.
Astfel s-au trezit cetățenii din Sectorul 3. Nu cu un nou proiect revoluționar, nu cu vreo nouă investiție sau cu o promisiune. S-au trezit cu o fotografie cu lavandă. Iar pentru câteva minute, măcar pe Facebook, Sectorul 3 a mirosit a Provence. Chiar dacă, la următorul semafor, a revenit la Sectorul 3.

Sursa foto: Robert Negoiță / Facebook
Lavanda. Nici nu mai e nevoie de cuvinte, doar să ne bucurăm de aceste imagini. Superbă, nu-i așa?”, a scris Robert Negoiță pe Facebook.
Există în București două categorii de oameni. Prima categorie vede fotografia și spune: „Da, chiar e frumoasă.” Omul ăsta sigur nu locuiește în Sectorul 3.
Și mai e a doua categprie: omul care vede fotografia și începe să facă inventarul mental al tuturor gropilor, bordurilor, șantierelor abandonate și trotuarelor sparte pe care le-a întâlnit în drum spre serviciu. Omul ăsta stă sigur în Sectorul 3.
Și ambele categorii au dreptate. Pentru că lavanda chiar este frumoasă. Și pentru că Bucureștiul are talentul rar de a transforma o tufă de lavandă într-o dezbatere urbanistică.
Lavanda aceea nu a apărut acolo ca mușcatele bunicii pe pervaz. În Sectorul 3 există o pepinieră și sere proprii unde sunt crescute plantele care ajung apoi pe bulevarde, în scuaruri și printre șinele de tramvai. Mii de fire de lavandă au fost plantate în ultimii ani. Așa că fotografia lui Robert Negoiță nu este doar despre o floare. Este, într-un fel, fotografia unui proiect pe care primăria îl crește de ani buni și pe care îl arată acum în cea mai simplă formă posibilă: o tufă mov și două rânduri de text.
Iar floriicele și pomișorii au rolul de a schimba imaginea cartierelor. Rezultatul este că, în multe zone, apar frecvent fotografii spectaculoase: lalele primăvara, trandafiri vara, lavandă în iunie.
Problema este că florile au un defect. Nu pot rezolva singure problemele de trafic, de iluminat public sau de astupat gropi în asfalt. Ele doar înfloresc. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, este deja mai mult decât reușesc unele proiecte publice.