Un naufragiu în Militari Residence ar părea, la prima vedere, o poveste inventată de un copil care s-a plictisit la drum lung în mașină, pe ploaie.
Dar noi, care trăim în Bucureștiul în care acvaplanăm pe banda 1 de pe Bulevardul cel Mai Mare din Centru de câte plouă mai mult de o oră știm că „naufragiu în Militari Residence” este un enunț care poate descrie, la propriu, o situație auto disperată la doi pași de București.
Această situație nefericită, ilustrată în imaginile de mai sus și de mai jos, a fost udată la rădăcină de ploaia de azi-noapte / azi-dimineață și a fost oferită înspre uluire de către un membru al comunității Infotrafic București și Ilfov.
În primul rând, a plouat. Bine, nu e ca și cum, la ora la care scriem aceste rânduri, am fi într-o scurtă pauză de Potop al lui Noe. E, totuși, doar o ploaie specifică anotimpului pe care îl traversăm, primăvara.
Mașina eșuată este foarte aproape de ceea ce pare a fi un șantier („puhoaiele” au afectat și semnalizarea locului).
Un membru al comunității Infotrafic București și Ilfov spune că e zona unde se lucrează la un giratoriu:
Se efectuează lucrări la un sens giratoriu. Acolo este un canal la care se lucrează momentan pentru devierea traseului, probabil din cauza greutptii masinii si a apei acumulate s-a surpat acea zona. Clar e vina șoferului, care nu avea ce să caute cu mașina parcata acolo.
Varianta mașinii parcate și nu împotmolite după neașteptata apariție a unei nebănuite gropi e întărită de alt bucureștean:
Mașina este parcată acolo de câteva zile, pe atunci era soare și frumos… Nu îmi doresc să fiu în pielea proprietarului 😥
Adevărul e că imaginea e dezarmantă.