FOTO | Mura, cățelușa cu bandană și zgardă roșie pierdută pe la Piața Sudului, după ce a fost lovită de o mașină. „E speriată, nu o alergați”, îi roagă stăpâna pe cei care o văd

24 iun. 2024
1144 afișări
FOTO | Mura, cățelușa cu bandană și zgardă roșie pierdută pe la Piața Sudului, după ce a fost lovită de o mașină. „E speriată, nu o alergați”, îi roagă stăpâna pe cei care o văd
FOTO | Mura, cățelușa cu bandană și zgardă roșie pierdută pe la Piața Sudului, după ce a fost lovită de o mașină. „E speriată, nu o alergați”, îi roagă stăpâna pe cei care o văd | Sursa foto: Caini, căței, cățeluși - pierduți, găsiți sau adopții - Facebook

Ea este Mura, o cățelușă cu bandană albastră și zgardă roșie care s-a pierdut pe la Piața Sudului din Sectorul 4. Aceasta a fost lovită de o mașină și a fugit de lângă stăpâna sa, iar de atunci este căutată prin București. Mura este speriată, deci cei care o văd sunt rugați să nu o alerge, ci să se apropie de ea cu grijă, pentru că, în caz contrar, s-ar putea să ajungă din nou în fața vreunei mașini.

„Nu o alergați! Este speriată”

Mura a fost văzută ultima dată pe Bulevardul Alexandru Obregia, noaptea trecută, în jurul orei 22:00. Cățelușa alerga în sensul spre Big, însă persoana care a zărit-o i-a pierdut urma.

Cam pe la ora 22, eram pe Bdul Alexandru Obregia și am văzut că alerga pe carosabil pe sensul de mers către Big! Nu știu încotro s-a dus, a încercat să traverseze în zona Cultural, a fost claxonat de o mașină! Câinele era extrem de speriat, un băiat a alergat după el în încercarea de a-l prinde însă nu a reușit, am rugat doi băieți pe o trotinetă să încerce să îl prindă din urmă însă nu l-au mai găsit!

Eu am mers până aproape de Nițu Vasile și m-am întors către Grand Arena însă nu l-am mai văzut!

Sper să îl găsiți, dar la ce viteză avea nu știu dacă s-a oprit în zonă!🥺

Într-o postare pe grupul de Facebook „Caini, căței, cățeluși – pierduți, găsiți sau adopții”, stăpâna lui Mura îi roagă pe cei care o văd să nu o alerge, pentru că este speriată și fuge de oameni și, din acest motiv, ar putea ajunge pe carosabil.

Dacă puteți să stați pe vine să vorbiți încet cu ea sau să îi aruncați ceva de mancare. Să mă sunați, vin cât se poate de repede. Vă rog să nu o hăituiți.

Cățelușa a fugit de lângă stăpână după ce a fost lovită de o mașină. Mura este microcipată și s-ar putea ascunde și prin grădini.

O mașină a lovit un cățel galben talie medie cu ciuf alb în coadă. Zgardă roșie, în general, răspunde la numele de Mura. Vă implor trebuie să o găsesc să o duc la urgențe.

Îi place natura, se poate ascunde prin grădini. Are microcip în caz că ajunge la veterinar. Vă rog, dacă o găsiți, să o duceți la veterinar și să mă sunați de urgență.

Stăpâna sa oferă recompensă pentru găsirea ei.

Mura s-a pierdut prin Sectorul 4 | Sursa foto: Caini, căței, cățeluși - pierduți, găsiți sau adopții - Facebook
Mura s-a pierdut prin Sectorul 4 | Sursa foto: Caini, căței, cățeluși – pierduți, găsiți sau adopții – Facebook

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies