Au apărut primele imagini cu momentul în care un bărbat din București intră într-o anexă a Spitalului Cantacuzino și pleacă de aici cu trei picioare amputate. Dintre acestea, două au fost deja recuperate, însă până acum făptașul nu a fost prins de oamenii legii.
Incidentul în urma căruia trei picioare ce fuseseră amputate anterior în incinta Spitalului Cantacuzino au fost furate a avut loc în data de 10 ianuarie 2025. Un bărbat a intrat în curtea unității medicale sărind gardul, s-a dus în spațiul special amenajat pentru depozitarea deșeurilor medicale și a furat din lada frigorifică cele trei membre inferioare.
Conform declarațiilor date de managerul Spitalul Cantacuzino, prof. dr. Iulian Brezean, incidentul a loc în jurul orei 19:00, după cum transmite HotNews.ro. În aceeași zi, la o distanță de câteva ore (în jurul orei 22:00) un medic rezident a găsit unul dintre picioarele furate pe bulevardul Dacia.
Acesta a anunțat medicul rezident, care mai apoi a trimis un brancardier să recupereze sacul, fiind mai apoi depozitat în spațiul destinat deșeurilor infecțioase. Ziua următoare, a fost anunțat și managerul Spitalul Cantacuzino despre piciorul ce a fost descoperit în mijlocul drumului.
Cu toate astea, autoritățile au fost anunțate despre incident abia în data de 13 ianuarie 2025, deoarece atunci s-a descoperit că lipseau alte două pachete.
Acum, au apărut primele imagini de pe camerele de supraveghere, în care se poate observa momentul când bărbatul intra în camera frigorifică. Acesta intra cu doi saci negri, iar atunci când iese are unul galben în plus.
Suspectului nu i se vede fața deoarece are o glugă pe cap. Nu poate fi observat nici un alt semn distinctiv, acesta fiind îmbrăcat complet. Poartă o geacă neagră, pantaloni de trening și adidași. Iată imaginile:
| Sursă video: HotNews.ro
Marți, 14 ianuarie 2025, a fost găsit un alt picior furat. Acesta se afla într-o pubela galbena de deșeuri amplasata în spatele lăzi frigorifice, pe rampa de deșeuri infecțioase.
Până la acest moment hoțul nu a fost identificat. Polițiștii încearcă încă să îi dea de urmă, fiind deja deschis un dosar de furt calificat. În paralel cu ancheta polițiștilor are loc și o anchetă internă deschisă de către unitatea medicală.
De asemenea, în urma incidentului spitalul a fost amendat cu mai bine de 4.000 de lei de către Direcția de Sănătate a municipiului București pentru:
Neconformitățile constatate, respectiv nesecurizarea spațiului de stocare temporară a deșeurilor periculoase și nerespectarea de către coordonatorul activității de protecție a sănătății în relație cu mediul în ceea ce privește supravegherea activității personalului implicat în gestionarea deșeurilor medicale periculoase, au fost aplicate persoanelor responsabile, două amenzi contravenționale în valoare de 4.400 lei, în conformitate cu legislația în vigoare (prevederile Ord. MS 1226/ 2012, Ord MS 1226/2012, HGR 857/2011).