În Sectorul 3 al Capitalei străzile și tot ce se află pe ele au propria personalitate. Ne-am lovit de trotuare mult prea înguste sau în pantă, intrări în bloc presărate cu pavele roșii și mașini parcate în tot felul de ipostaze.
De această dată, în atenția internauților a intrat o pubelă de colectare selectivă care a fost amplasată în mijlocul trotuarului, dar asta nu este tot.
Un bucureștean, membru al comunității „Cetățean Sector 3” a postat pe grupul de Facebook o fotografie care a stârnit amuzamentul și în același timp furia bucureștenilor.
Se pare că, undeva în zona Piaței Râmnicu Sărat și stația de metrou Dristor 1 o pubelă este amplasată extrem de greșit. Nu știm dacă acolo a fost montată ea inițial și dacă între timp a fost mutată.
Cert este că din imaginile pe care bărbatul le-a postat se distinge clar că acum aceasta este la finalul trecerii de pietoni din zonă. Și de asemenea, pe mijlocul trotuarului.
În cadrul postării sale bucureșteanul a scris:
„Dacă vrei să duci gunoiul, trebuie să traversezi regulamentar! Ori chiar nu s-a găsit alt loc pentru amplasarea tomberonului decât pe mijlocul trotuarului?”
Din reacțiile celorlați internauți s-au desprins două variante. Una dintre acestea ar fi că locul tomberonului este de fapt în dreapta. Dar e pus acum acolo pentru că obtureaza trecerea de pietoni „fix pe sensul din care poate să fie lovită o persoană”. Iar cea de-a doua variantă este că probabila fost mutat fix în drum.
Primăria Sectorului 3 a precizat de-a lungul timului care sunt normele legale de conviețuire socială și salubritate, pentru menținerea ordinii publice și a curățeniei.
Comportamentele ce contravin normelor legale pentru un oraș civilizat și curat, sancționate potrivit Legii nr. 61/1991:
Cetățenii Sectorului 3 au obligația, potrivit legii, să colecteze selectiv deșeurile și să le depoziteze în recipientele dedicate. Astfel, pe lângă ghenele dedicate colectării gunoiului menajer biodegradabil, cetățenii au la dispoziție recipiente pentru: reciclabil amestecat (hârtie, carton, plastic și metal), textile (haine și încălțăminte vechi), electronice și electrocasnice mici și sticlă ciob, a precizat PS3.
Primăria Sectorului 3 a primit în ultimii trei ani amenzi în valoare totală de 10 milioane de lei pentru că nu a îndeplinit țintele de colectare selectivă. PS3 face un apel la locuitorii Sectorului 3 și își doresc să depoziteze selectiv deșeurile pentru a nu risca să plătească amenzi,
Amenzile sunt cuprinse între:
În zonele în care ghenele sunt în interiorul blocului, pentru neregulile constatate vor fi amendate asociațiile de proprietari.