FOTO | Misterul morții lui Nicolae Labiș. Noaptea în care un tramvai l-a lovit în refugiul stației de la Colțea și ultimele zile, în care repeta neîncetat „E al naibii de frumos să trăiești!”

Anul 1956 a reprezentat o perioadă de profundă incertitudine și fierbere politică și culturală, atât la nivel internațional, cât și în România.

Ecourile revoluției din Ungraia și ale destalinizării începute în URSS au creat o atmosferă de tensiune în rândul tuturor, dar mai ales al intelectualilor români.

Primăvara frântă a conștiințelor

În acest context, tânărul poet Nicolae Labiș, supranumit la acea vreme de critica literară drept cel mai promițător talent al noii generații, s-a afirmat rapid în conștiința publică prin forța versurilor sale și prin refuzul conformismului dogmatic impus de regimul comunist.

Astfel că, povestesc cei de la Turism Istoric, la doar 21 de ani, el devenise un lider de opinie informal al tinerilor scriitori care aspirau la o primenire a limbajului poetic și la o mai mare libertate de exprimare.

Pasul de pe marginea prăpastiei

În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, la scurt timp după ce își serbase ziua de naștere, Nicolae Labiș a participat la o întâlnire literară și a petrecut câteva ore în compania unor prieteni și cunoștințe prin restaurantele bucureștene ale vremii, printre care si celebra Casă Capșa.

Istoria arată că, pe baza oboselii acumulate și al unui consum moderat de alcool, poetul a plecat către casă în ultimele ore ale nopții.

În stația de tramvai de pe Bulevardul Magheru, în timp ce încerca să prindă un mijloc de transport în comun, a căzut sub roțile tramvaiului.

Evenimentul s-a petrecut sub privirile unor agenți ai Securității care îl monitorizau îndeaproape din cauza atitudinii sale critice și a independenței sale intelectuale.

Umbre din arhive și semne de întrebare

Din perspectivă istorică, dosarul morții lui Nicolae Labiș a fost învăluit încă de la început în suspiciuni și ambiguitate.

Astfel că, versiunea oficială a regimului a catalogat tragicu eveniment drept un simplu accident, pus pe seama stării sale de ebrietate.

Cu toate acestea, mai multe mărturii ulterioare ale unor contemporani de-ai poetului și cercetări istorice au adus în discuție și ipoteza unui asasinat politic sau a unei agresiuni orchestrate de serviciile secrete.

Mai mult, a fost vehiculat faptul că Nicolae Labiș ar fi fost împins sau că Securitatea ar fi provocat accidentul în sine.

Cu toate că dovezile directe ale unui ordin de eliminare fizică nu au fost niciodată descoperite în arhivele oficiale, climatul de teroare și urmărire la care era supus poetul mențin vie suspiciunea că moartea sa nu a fost o simplă întâmplare nefericită.

Ecourile unei tăceri asurzitoare

Grav rănit în urma accidentului, Nicolae Labiș a fost transportat înițial la Spitalul Colentina din București și apoi la Spitalul de Urgență, unde a încetat din viață câteva zile mai târziu, pe 22 decembrie 1956.

De pe patul de spital, conștient de gravitatea stării sale, poetul i-a dictat prietenului său, scriitorul Aurel Covaci, ultimele sale versuri, care aveau să devină profetice pentru tragicul său sfârșit:

Pasărea cu clonț de rubin

S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat…

Moartea sa prematură a lăsat un gol imens în literatura română postbelică, transformându-l într-un mit cultural.

Te-ar mai putea interesa și:

• FOTO | Din Mahalaua Prundului, în inima Bucureștiului. Cum arăta Biserica Domnița Bălașa în hainele ei de epocă
• FOTO | Cantinele STB din Bucureștiul interbelic, parte dintr-un revoluționar pachet salarial al vremurilor de atunci. Ce beneficii aveau vatmanii, taxatorii și ceilalți angajați
• FOTO | Grădina casei Capsali, locul celor mai aprinse dezbateri din Vechiul București. Prea puțin știutul ritual de duminicădin acest adevărat Speakers Corner