FOTO | Miracolul de la Piața Universității: toate scările rulante din pasaj funcționează de azi. Toate opt! Au fost mai mult stricate vreme de peste un deceniu

05 iul. 2024
1933 afișări
FOTO | Miracolul de la Piața Universității: toate scările rulante din pasaj funcționează de azi. Toate opt! Au fost mai mult stricate vreme de peste un deceniu
FOTO | Miracolul de la Piața Universității: toate scările rulante din pasaj funcționează de azi. Toate opt! Au fost mai mult stricate vreme de peste un deceniu | Sursa foto: Nicușor Dan - Facebook

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, anunță că toate scările din Pasajul pietonal de la Universitate funcționează de azi, după ce ani de zile au stat ascunse sub copertine, stricate.

Toate scările rulante din pasajul de la Universitate funcționează de azi

Administrația Străzilor București a înlocuit toate cele opt scări rulante din pasajul de la Universitate cu unele noi, a precizat Nicușor Dan într-o postare pe pagina de Facebook. Acestea se află în cele patru puncte de acces spre:

  • Universitatea București,
  • Spitalul Colțea,
  • Teatrul Național București,
  • Muzeul Municipiului București.

Edilul spune că bucureștenii le pot folosi de astăzi.

Toate scările rulante din Pasajul pietonal de la Piața Universității sunt funcționale de astăzi.

Administrația Străzilor București a finalizat lucrările de înlocuire a celor opt scări rulante cu unele noi, moderne, care îndeplinesc toate condițiile de siguranță.

Au fost montate câte două scări în fiecare dintre cele patru puncte de acces în pasaj, spre Universitatea București, Spitalul Colțea, Teatrul Național București și Muzeul Municipiului București.

Sursa foto: Nicușor Dan - Facebook
Sursa foto: Nicușor Dan – Facebook
Sursa foto: Nicușor Dan - Facebook
Sursa foto: Nicușor Dan – Facebook
Sursa foto: Nicușor Dan - Facebook
Sursa foto: Nicușor Dan – Facebook

Scările rulante din pasaj au stat mai mult ascunse sub copertine

Scările rulante din pasaj au fost montate în anul 2008, atunci când Primăria Municipiului București a modernizat întreg pasajul pietonal subteran. Lucrarea a fost inaugurată de primarul general de la acea vreme, Sorin Oprescu.

Proiectul a costat 18.866.149 lei, iar pentru scări s-a cheltuit 249.058,71 lei fără TVA, potrivit datelor comunicate de Primăria Capitalei la acea vreme. Acestea au fost în garanție până în anhul 2012. Și de atunci au tot stat mai mult stricate, scrie Club Feroviar.

În 2011, scările rulante au fost repuse în funcțiune, după ce instituția Avocatului Poporului a sesizat printr-un comunicat că acestea nu funcționeză și a cerut informații legate de acest Primăriei Capitalei și Metrorex.

Urmare a sesizării din oficiu a instituției Avocatul Poporului și a demersurilor întreprinse atât la nivelul SC Metrorex SA, cât și la Primăria Municipiului București, scările rulante din incinta și din afara stației de metrou Universitate au devenit funcționale.

Administrația Străzilor a semnat, la sfârșitul anului trecut, contractul pentru cumpărarea a opt scări rulante noi, anunța primarul general al Capitalei atunci.

Acestea vor fi instalate în cursul anului 2024. Încă din 2008, de la modernizarea Pasajului Universității, scările au avut probleme tehnice, fiind funcționale una sau două dintre ele de-a lungul timpului, prin urmare este necesară schimbarea acestora.

Primele scări rulante care au fost puse în funcțiune au fost cele de la Facultatea de Geografie.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies