Ieri vă prezentam noua realizare urbanistică din Sectorul 2, un trotuar din Obor, de 80 de centimetri lățime (pe măsurate), încadrat cu generozitate de borduri zdravene, de 15 înălțime pe 15 lățime. Un cărucior de copil sau un scaun rulant nu încap, dar (și aici intervine un mare „dar”), dacă privim partea plină a paharului, iar proprietarul căruciorului stăpânește mersul pe sârmă sau măcar echilibristica, reușește să urce cu câte o roată pe fiecare bordură. Și atunci lucrarea devine, teoretic, perfect funcțională.
Astăzi, trotuarul a fost în mod oficial „inaugurat”. Am stat destul de mult pe afară azi, ba du-te, ba vino, ba coboară la magazin, ba du-te la piață, ba stai un pic cu animalul în părculeț, dar n-am văzut ca vreun vecin să testeze trotuarul. Vecin pe două picioare, mă refer. A fost însă inaugurat cu succes de cineva care are o mașină cu garda suficient de înaltă încât să urce fără probleme pe bordurica asta nou-nouță. De apreciat și lăudat e că nici bordurica nu s-a lăsat mai prejos și a rezistat intactă măcar primei zile.

Cu alte cuvinte, hai c-am mai inaugurat un trotuar în Obor. Dacă oricum oamenii nu-l folosesc, ar fi și păcat să nu se bucure măcar un șofer de SUV de așa facilitate de la Primărie. Gurile rele ar putea decreta că trotuarul și-a găsit menirea după mai puțin de 24 de ore de la născare.
Strada asta nu se cheamă Speranței, deși mulți bucureșteni care locuiesc în blocurile din zonă încă mai speră că vor avea cândva pe unde să meargă spre parc fără să fie claxonați de șoferii supărați (pe bună dreptate) că se circulă pe carosabil.
Dacă tot aminteam de speranță, există cântece care nu îmbătrânesc niciodată și tradiții care se transmit din generație în generație. Și cum orice popor își respectă străbunii și datinile, cutuma s-a transmis și la lucrările de modernizare și asfaltare. Și lucrarea asta de asfaltare pare că „se califică”, pentru că pare-se că la finalizarea ei s-au folosit versurile Corinei Chiriac din „Strada Speranței” în loc de documentație tehnică.
Și într-o dimineață dacă va veni,
Poate sta și-o viață, poate sta și-o zi…
Și atât a și stat. Asfaltul a venit de dimineață cu o echipă de vreo 6-7 muncitori. Până seara s-a uscat, iar dimineață dus a fost. Privind lucrarea, ai impresia că asfaltul a aflat costul lucrărilor și a intrat în pământ de rușine.

Bine, nu s-a lăsat chiar mult, mult, doar cât să transmită că totul se face pas cu pas. Adică în câteva zile locuitorii din zonă chiar vor avea nevoie să fie foarte atenți la cum pășesc, mai ales că nici iluminat public nu este pe străduță. Bine, fizic el există, dar nu funcționează, iar după ce apune soarele se face beznă aici.
Iar mormanul de nisip e tot acolo. Ploaia a făcut vraiște mai multe zone din Ilfov, dar la noi în Obor nu a ajuns. Spre bucuria lui Săgeată, mâța care își face veacul pe la bloc. Imposibil de prins pentru sterilizare nici cu o cușcă-capcană, incredibil de agilă, mai ales când e foarte entuziasmată. Așa litieră mare nu cred c-a văzut vreodată. Deci, pe lângă facilități pentru șoferi, să mai spună cineva că administrația nu se gândește și la bunăstarea codițelor din cartier.

Totuși, și Săgeată trebuie să-și dea seama că mormanul ăla acolo „poate sta și-o viață, poate sta și-o zi”, vorba cântecului. O zi, dacă ne vizitează și pe noi ploaia. O viață, dacă nu-i folosește vreunui cetățean care să vină să-l ia gratis pentru vreo lucrare la curte. Dincolo de ironie, la cum au mers lucrurile până acum aici, cred că sunt mai multe șanse să dispară strada cu totul până să fie curățată intrarea în scară.
Despre frumoasa lucrare de asfaltare și construcția mirobolantului trotuar atât de util pentru oamenii din zonă am scris AICI: