FOTO | Mi-am rupt mâna și-am evadat din București. Am ajuns la prima fermă de păstrăv de pe Lacul Oașa, plus prin alte câteva locuri minunate

01 sept. 2023
12757 afișări
FOTO | Mi-am rupt mâna și-am evadat din București. Am ajuns la prima fermă de păstrăv de pe Lacul Oașa, plus prin alte câteva locuri minunate
FOTO | Mi-am rupt mâna și-am evadat din București. Am ajuns la prima fermă de păstrăv de pe Lacul Oașa, plus prin alte câteva locuri minunate | Sursa foto: B365

Sfârșitul acestei veri m-a prins departe de agitația și căldura din București, într-o zonă puțin cunoscută de iubitorii de natură, în inima Munților Șureanu, la 1.400 de metri altitudine. Cu ocazia inaugurării primei ferme piscicole a Cooperativei „Păstrăvul din Țara Ta”, am avut ocazia să vizitez Lacul Oașa, situat la granița dintre județele Alba și Sibiu.

Am vizitat Lacul Oașa și am mâncat păstrăv proaspăt

Să o spun pe aia dreaptă, nu mă gândeam niciodată că voi ajunge atât de departe, undeva în munți, pe drumuri șerpuite cu o mână în ghips (noroc că-i stânga). În ultima vreme a trebuit să reduc considerabil timpul pe care îl aloc în mod normal anumitor task-uri și primele zile cu o bucată de ipsos în jurul mâinii au fost extrem de frustrante.

În cele din urmă, m-am pus de acord eu cu mine să încerc să mă bucur de această perioadă de repaus și să fiu mai atentă la ceea ce se află în jurul meu. Așa am ajuns să mă bucur de o scurtă evadare în natură, vizitând Lacul Oașa, totodată ajungând la evenimentul de deschidere al Fermei Piscicole Oașa.

Nu am avut în plan niciodată să ajung în această zonă, dar iată că am ajuns și aș mai vrea s-o vizitez încă de câteva ori. Aici, cei de la Cooperativa „Păstrăvul din Țara Ta” au inaugurat Ferma Piscicolă Oașa care va produce sute de tone de păstrăv în anii ce urmează.

Las mai jos câteva fotografii cu această zonă, menționând faptul că în realitate aceasta este mult mai frumoasă decât poate reda un telefon sau un aparat foto:

Păstrăvărie | Sursa foto: Mihnea Ratte
Păstrăvărie | Sursa foto: Mihnea Ratte
Lacul Oașa | Sursa foto: B365
Lacul Oașa | Sursa foto: B365
Lacul Oașa | Sursa foto: B365
Lacul Oașa | Sursa foto: B365

Nu am ratat, desigur, degustarea păstrăvului crescut aici, preparat în diferite feluri.

Păstrăv | Sursa foto: B365
Păstrăv | Sursa foto: B365

Obiective turistice

Lacul Oașa se află în apropiere de șoseaua Transalpina, deci cum s-ar zice, împuști doi iepuri dintr-o lovitură dacă decizi să vizitezi această zonă. Pe lângă peisajele superbe de la fața locului, întregul drum până la destinație, chiar dacă este unul lung și șerpuit, merită parcurs.

De asemenea, Lacul Oașa nu este singurul punct de atracție pentru turiști. Pentru a veni în completarea listei de obiective turistice din zonă, amintesc și de Lacul Iezerul Șureanu.

Se poate ajunge urmând traseul marcat cu cruce roșie care face legătura între Lacul Oașa și Mănăstirea Oașa și cabana Șureanu, în apropierea căreia se află Lacul Iezerul Șureanu. Se poate merge pe drumul de acces spre Domeniul schiabil Șureanu, cu o ultimă porțiune de potecă prin pădure, care scurtează drumul de acces la cabana Șureanu.

Aducând vorba și de Domeniul Schiabil Șureanu, se poate ajunge aici urmând drumul forestier de la Lacul Oașa spre Mănăstirea Oașa, Luncile Prigoanei, Poarta Raiului și, în cele din urmă, pe pârtiile domeniului, traseul având o lungime de 18 kilometri.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies