FOTO | Marea evadare din Bucureștiul comunist: excursiile la munte ale tinerilor din anii ’80. Memorii vizuale adunate de Andrei Bîrsan într-un album extraordinar

În ziua de azi, excursioniștii responsabili, nu doamnele care se ambiționează să ajungă la cota 2000 cu pantofi cu toc, au de unde să-și aleagă cel mai performant echipament de drumeție, îmbrăcăminte outdoor premium pentru excursii pe munte și trekking, geci și pantaloni călduroși hidrofobi și strech, haine eficiente și ușoare, cool, ale marilor branduri Columbia, Salewa, Marmot, Northfinder, Black Diamont, The North Face, etc. Fiță.

În comunism, însă, de bază erau puloverele împletite de mama și bunica, plus ce mai găseai prin casă, care să țină de cald în nopțile friguroase din creierii munților.

Muntele, evadarea tinerilor studenți din Epoca de Aur

Corturile de azi sunt și ele pe alese, susținute de bețe din fibră de sticlă, cu folie exterioară realizată din materiale performante ignifuge, cu podea impermeabilă, cu guri de ventilare care minimizează condensul, cu design de tip dom, puncte de atașare a lămpii de cort, spațiu generos pentru dormit și depozitarea bagajelor.

Confort suprem și inovație, de parcă așa ar fi fost dintotdeauna. În socialism, de pildă, cortul marca “Cerna” era greu ca plumbul și trebuia cărat de doi oameni.

“Muntele ’80”, un album despre prietenie, un munte cucerit de noi, tinerii studenți în blugi, cu bocanci de oraș și pulovere tricotate de bunici”

Cum te echipai pentru munte în comunism? Ce puteai să mănânci, când pâinea se vindea pe cartelă și o banală conservă cu carne era la mare căutare? Cu ce te hidratai? Cât de rarefiată era atmosfera într-o țară care suferea de frig și de foame la apogeul Epocii de Aur?

În anii ’80, Andrei Bîrsan era student la Politehnică și urca pe munte împreună cu prietenii și colegii săi de facultate

Andrei Bîrsan: Albumul “Muntele ’80” este povestea unică a acelor ani, la care mă uit acum nu nostalgie, și nu știu dacă mai recunosc acei nebuni frumoși care se cocoțau pe munți cu nonșalanța tinereții. Este un album foto, o carte de istorie, de călătorie și este, mai ales, despre prietenie. Un munte cucerit, de noi, tinerii studenți în blugi, bocanci de oraș și pulovere tricotate de bunici.

Bujie, Văru’, Izi, Vily, Friț, Mitică, Șor, Izet, Șeila și Gigi din Ferentari au bătut toți munții patriei socialiste

Eroiii albumului “Muntele ’80” sunt: Andrei Bîrsan, zis Bujie. Mihai Păun, zis Văru’, Iugel Izet, zis Izi, Vasile Popa, zis Vily, Dan Brănescu, zis Friț, Liviu Dumitru, zis Mitică, Marian Crăciun, Ivănel Gheorghiță, zis Gigi din Ferentari, Mihaela Bîrsan, iubita apoi soția lui Andrei Bîrsan, Dan Soroceanu, zis Soro, Aifer Izet, Valentin Negulescu, Șeila.

Lansarea albumului “Muntele ’80” are loc în ziua de 12 februarie, ora 19.00, la Cărturești Carusel, pe Lipscani

La eveniment, copiii Ana și Ștefan Dumitru aduc nostalgia muntelui în București prin cântece de tabără. Vlad Niculescu de la Cărturești&friends va povesti despre bucuria de a răsfoi un album de fotografie, iar Adrian Majuru, antropolog, directorul MMB, va vorbi despre spiritul drumețiilor de altădată. Mai jos, interviu cu Andrei Bîrsan despre munte și prietenie în comunism, despre zmeurică, sirop de vișine, de lămâie și căpșuni cu sifon, Cico și Brifcor, vândute în recipiente de sticlă, dulceață de gutui și conserve de fasole cu cârnați.

Andrei Bîrsan, o viață dedicată fotografiei

Andrei Bîrsan s-a născut la 8 mai 1965 în București și a absolvit Facultatea TCM din Politehnica București în anul 1990. A profesat timp de cinci ani ca inginer apoi a lucrat numai în sistemul bancar. A început să facă fotografii în anul 1979 și a publicat albumele personale: “Anii ’80”, “Frumusețea revine pe Lipscani?”, “Trecut-au anii” și “Iubita mea Mihaela”.

În anul 2007, Andrei Bîrsan a înființat Asociația Bucureștiul meu drag, o bază de date vizuale impresionantă, care surprinde orașul în toate ipostazele sale. În anul 2016, împreună cu Mihai Petre și Daniel Mihai, a înființat Centrul de Memorie Vizuală a Bucureștiului, Bucureștiul meu drag.

Albumul “Iubita mea Mihaela” (“Jurnalul dragostei noastre”) este rodul a 35 de ani în care și-a fotografiat iubita în România comunistă. A imortalizat-o în Bucureștiul anilor ’80, la mare, la munte, pe plaja din Vama Veche, în Centrul Vechi, pe străzile orașului. A surprins astfel imaginea acelor vremuri: cum se îmbrăcau românii, atmosfera, Bucureștiul socialist, turismul din acei ani, plăcerea de a bea Quik Coca și bere Bucegi. 

În iunie 1990, Andrei Bîrsan a realizat prima expoziție outdoor “Trecut-au anii”, pe gardul Muzeului Municipiului București. Seria de expoziții de tipul „then and now” continuă și azi și ilustrează transformările radicale prin care a trecut și trece Bucureștiul.

“Nu făceam trasee grele, făceam trasee de excursioniști puțin mai antrenați, de oameni tineri”

B365: Andrei Bîrsan, cu cât timp înainte vă pregăteați pentru drumeție?

Andrei Bîrsan: Începeam cam din toamnă, ne întâlneam la o bere, mai vorbeam, mai plănuiam. Când stăteam în cămin ne adunam într-o cameră și puneam la cale să mergem la munte. Nu finalizăm decât prin martie, cam atunci băteam în cuie unde mergem. Cam un sfert de an căutăm trasee, fără să fie ceva presant, nu aveam de ce să ne stresăm, plecam oricum.

B365: Ce trasee făceați?

Andrei Bîrsan: Am urcat cam pe toți munții României, în afară de cei din Moldova, pe Ceahlău n-am fost, dar am fost în Bucegi, Făgăraș, Ciucaș, Piatra Craiului, Rodnei, Retezat, etc. Nu făceam trasee grele, făceam drumeții de excursioniști puțin mai antrenați. Nu aveam corzi, nu ne cățăram, pe traseele pe care le făceam mai găseam cabluri montate de alții. Nu făceam trasee de alpiniști, ci trasee de oameni tineri, tineri.

“Adunam conserve tot timpul anului, dar de bază era brânza lui Izi, ai cărui părinți aveau oi. Făceam focul și mâncam mămăligă cu brânză”

B365: Cum stăteați cu mâncarea?

Andrei Bîrsan: Conservele le adunam în tot timpul anului, mai găseam o conservă de fasole cu cârnați, mai un ghiveci, și le păstram. Norocul nostru era prietenul nostru, Iugel Izet, zis Izi, care era din Medgidia, de origine tătară, și ai lui aveau oi. El aducea brânză. Brânză și mălai, acestea erau de bază. Făceam focul și mâncam mămăligă cu brânză. Mai făceam o supă cu niște paste făinoase și o dată am avut chiar și cafea. Nu știu cine a adus-o, dar era foarte tare, ne bubuia inima. Cred că am băut și foarte multă.

“Erau români care nu știau ce gust are cafeaua. 500 de grame costa 500 de lei, în timp ce salariul mediu era de 2200 de lei. Alcool n-am avut niciodată”

B365: Dar cum de nu știați ce este cafeaua? De ce? Incredibil.

Andrei Bîrsan: De unde să știm ce era cafeaua? Părinții noștri se chinuiau din greu să facă rost de ea, toată lumea bea mai mult nechezol. Erau români care nu știau ce gust are cafeaua. Costa 500 de lei 500 de grame, în timp ce salariul era de 2200, două kile de cafea însemna o leafă. Alcool nu aveam niciodată, nici măcar o bere. N-am văzut alcool pe munte, apă de izvor, atât. Aveam însă ceva dulce, luam câte un borcan de gem și îl mâncam pe tot o dată. Existau niște borcane cu dulceață de gutui, era foarte, foarte dulce cu bucățele de gutui în ea. După efort, după ce mergeam 5-6 ore, borcanul ăla era nemaipomenit de bun.

Era foarte auster totul. Toată lumea trăia așa, nu numai noi. Existau sucuri, pepsi, citronade, nu exista însă fast food-ul actual, exista și ciocolată, nu eram chiar așa maimuțe. Eram, dar nu chiar așa.

Vily, pe munte în costum, cu trabuc

B365: Cum va îmbrăcați? Am văzut în fotografii un prieten de-al dvs în costum. De ce era în costum?

Andrei Bîrsan: Cineva acela era Vily, care tocmai se ducea la o nuntă după excursie. Și-a luat în bagaj costumul și avea și un trabuc. Pantofi, costum, cămașă, cravată și un trabuc păstrat special.

B365: Ce haine se găseau în comerțul socialist pentru munte?

Andrei Bîrsan: Existau magazine dedicate drumețiilor, se numeau “Cabana” și erau dedicate sporturilor. Găseai bocanci, schiuri, hanorace, dar noi ne duceam cu ce aveam prin casă: trening și bocanci de oraș. O dată, un coleg de-al mamei mi-a dat un hanorac, îl trăgeam peste cap, era mai scorțos, dar îmi plăcea mult. Mai erau și magazine de închiriat echipament sportiv. Fiecare avea o poreclă rămasă din facultate, din liceu, din școala generală, orice tânăr avea câte o poreclă. Prietenia a rămas în timp și n-a rămas, pentru că mulți au plecat din București, unii sunt la Pitești, Ploiești, Constanța, dar când ne vedem, ne vedem cu drag.

B365: Aveați și pulovere tricotate de bunica?

Andrei Bîrsan: Da, normal, toți aveam. Eu aveam unul făcut de mama, era așa un fel de vișiniu și îmi plăcea foarte mult.

B365: Cine din gașcă era cu cântatul?

Andrei Bîrsan: Nu prea cântam, nu aveam chitară. La lansarea albumului însă vor cânta doi copii de școală generală, copiii unor prieteni de-ai noștri. Când ajungeam la cabană îi găseam pe alții care cântau.

“Evadam, fugeam din orașul în care vedeai milițieni pe toate străzile”

B365: Conștientizați că trăiați în comunism sau tinerețea trecea peste toate?

Andrei Bîrsan: Se simțea, aveai toate lipsurile posibile, toată nebunia aia. Că era o nebunie, nu aveai mâncare, era frig, nu găseai nimic de cumpărat, mai vedeai un film străin închiriat, cu Margareta Nistor care traducea. Mai vedeai un Neckermann, dar nu puteai să trăiești normal, nu aveai baza: mâncare și căldură. Un singur fapt era bun: eram tineri. Evadam, fugeam din orașul în care vedeai milițieni pe toate străzile. Evadam într-o natură care ne era prieten.

“Muntele ’80” reprezintă memoriile mele vizuale. Nu am talent la scris, imaginile le-am dedicat muntelui și prietenilor mei”

B365: Cum era cu dormitul?

Andrei Bîrsan: Aveam corturi, dar erau foarte grele, asta era problema lor. Aveam un cort care se chema “Cerna II”. De obicei, unul căra cortul și altul bețele. În Făgăraș am avut o excursie mai lungă, de vreo 10 zile, și nu puteam să cărăm, mai bine căram mâncare, decât să ducem cortul în spate, așa că am mers din refugiu în refugiu. S-a întâmplat să găsim un refugiu, care fusese dărâmat de avalanșe, și a trebuit să continuăm traseul până la următorul refugiu.

Aveam saci de dormit, aveam rucsac cu cadru, aveam și suluri de neopren, care abia apăruseră. Aveam o căciulă, un sac de dormit, un pulover și dormeam în frig, cum e noaptea la munte. Comunismul și tinerețea s-au dus, dar muntele tot acolo a rămas.