Steaua de pe fațada Casei Mița Biciclista va mai străluci doar 5 zile. Bucureștenii se mai pot bucura și poza în frumosul aranjament de pe clădirea istorică până pe 12 ianuarie. Tematica a fost „întâlnirea sub aceeași stea”.
Începând cu 12 ianuarie 2026, Casa La Mița Biciclista va reveni la fațada istorică.
Au mai rămas 5 zile în care vă puteți bucura de steaua care ne-a adunat împreună în aceste săptămâni, steaua speranței și a întâlnirii. Începând cu 12 ianuarie casa La Mița Biciclista se întoarce la fațada sa istorică!, scrie pe Facebook.
Clădirea istorică a fost împodobită cu un decor superb, sub tema „întâlnirea sub aceeași stea”, iar luminile au fost aprinse pe 30 noiembrie. Tradiția a mers mai departe și anul acesta, iar florarul Mantas Petruskevicius s-a ocupat de decor.
Pe fațada casei istorice au prins formă 11 stele create special pentru La Mița Biciclista.
Steaua cea mare, de 5 metri, conduce compoziția ca un reper al orașului. În jurul ei, peste 1 km de ghirlande luminoase și 200 m de ghirlande aurii croiesc un cer nou, spuneau cei de la Casa Mița Biciclista.
„Vorbim despre sens, despre lumina care nu doar strălucește, ci adună”, adăugau aceștia.




Deși sezonul sărbătorilor de iarnă s-a încheiat oficial, Primăria Municipiului București a prelungit iluminatul festiv până pe 12 ianuarie 2026, oferind bucureștenilor ultimele seri de plimbări pe sub luminițe.
Iluminatul festiv va putea fi admirat, până la termenul-limită, pe unele dintre cele mai circulate și cunoscute zone ale orașului:
Stelele, fulgii și fundițele luminoase vor mai străluci doar până duminică.
În această iarnă, Capitala „a strălucit la propriu”, după cum subliniază administrația locală. Peste 7 milioane de beculețe, integrate în mai mult de 9.800 de echipamente de iluminat festiv, au transformat principalele artere într-un adevărat tărâm de basm.
Te-ar mai putea interesa și: