Mai mulți șoferi n-au mai putut să plece dimineață la serviciu: un „măcel auto” a avut loc în zona Lujerului, în parcarea de la Sir. Mai multe mașini au fost zdrobite de un stâlp prăbușit, dar și de copaci căzuți.
Vremea extremă din București face prăpăd. O mulțime de copaci se prăbușesc din cauza vântului foarte puternic, iar majoritatea copacilor cad pe mașinile parcate. Asta s-a întâmplat și în parcarea de la Sir, din zona Lujerului, Sectorul 6 al Capitalei.

Un stâlp a strivit o mașină, iar aceeași mașină a mai fost strivită și de copaci căzuți. Arborii prăbușiți din cauza intensificărilor puternice ale vântului fac pagube materiale.
Anunțul și imaginile au fost încărcate vineri dimineață, 3 octombrie 2025, la ora 08:28, într-o postare pe grupul de Facebook „Info Trafic Bucuresti si Ilfov”.


Amintim că Bucureștiul se află sub un cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului, valabil până vineri, 3 octombrie 2025, la ora 23:00.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că în județele Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov, în Capitală și în zona de litoral a județelor Constanța și Tulcea, vântul va avea intensificări puternice și susținute cu rafale de 70 – 90 km/h.
De asemenea, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, valabilă în intervalul 3 octombrie, ora 10:00 – 4 octombrie, ora 10:00, vremea se menține închisă, vântoasă și deosebit de rece. Plouă în continuare, însemnat cantitativ (25 – 40 l/mp). Vântul are intensificări, mai susținute pe parcursul zilei, când la rafală se vor atinge viteze de 70 – 90 km/h. Temperatura maximă va fi de 10 – 12 grade Celsius, iar temperatura minimă va fi de 8 – 9 grade Celsius.