În decursul zilei de astăzi, 10 septembrie, a fost dat în folosință Drumul Osiei din cartierul Militari. Strada beneficiază și de o pistă de biciclete.
Primăria Sectorului 6 a transmis, pe Facebook, că Drumul Osiei din cartierul Militari a fost dat în folosință.
Drumul Osiei! Ce a fost și ce a ajuns🙂 Îl mai recunoașteți?!
Imagini de acum 3 luni și de astăzi, când primarul Ciprian Ciucu l-a dat în folosință.
Drumuri bune să avem!
Primarul Ciprian Ciucu a transmis că strada nu avea trotuare și nici iluminat public. Au fost executați 600 de metri din 800:
La începutul verii, când ne-am apucat de lucrări v-am promis că până începe școala va fi gata. Este.
Am lucrat peste doi ani ca acest lucru să se întâmple. Studii de trafic, exproprieri, proiectare și execuție rețetele utilități, execuție drum. Nu avea trotuare, era ruptă rău, fără iluminat public…
Am executat aproximativ 600 de metri din 800. L-am fi făcut pe tot dacă proiectul nu ar fi fost atacat în instanță de o firma italiană din zonă care ar fi rămas doar fără o fâșie lată de cca. 1,5m, un nimic raportat la suprafața de multe hectare de care dispun… Dar vom merge mai departe.
Primarul Sectorului 6 a mai transmis că acesta este primul proiect realizat în zonă și urmează încă două. Drumul Roții și Drumul Belșugului urmează să fie reabilitate.
În cazul Drumului Roții, primarul a transmis că Primăria este pregătită cu toate procedurile ce țin de instituție și așteaptă ca Apa Nova să finalizeze proiectarea pentru a începe lucrările. După ce compania va finaliza lucrările la canalizare, vor putea începe lucrările propriu-zise de reabilitare a drumului.
Edilul a oferit informații și despre Drumul Belșugului. Exproprierile se află pe final, iar în toamnă va fi lansat Studiul de Fezabilitate pentru extinderea rețelei de apă-canal, dar și procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția drumului.
Te-ar mai putea interesa și: