FOTO | Istoria biletelor de tramvai din București, de la legitimații cu fotografie, la carduri din secolul 21, pe garnituri din secolul 20

05 mart. 2026
953 afișări
FOTO | Istoria biletelor de tramvai din București, de la legitimații cu fotografie, la carduri din secolul 21, pe garnituri din secolul 20
FOTO | Istoria biletelor de tramvai din București, de la legitimații cu fotografie, la carduri din secolul 21, pe garnituri din secolul 20 | Sursa foto: STB

Vă dați seama ce șoc a fost pentru locuitorii Bucureștiului din secolul trecut când au trebuit să cumpere bilete de tramvai, ca să poată circula cu acei „monștri de fier”? Oamenii care abia trecuseră de la căruțele trase de cai la tramvaiele trase de cai, ca să ajungă, apoi, într-un final, la momentul în care civilizația din Vest a apărut și la noi. Parcă îți și imaginezi un dialog între un călător și un vatman: „Poftiți biletul, face 2 bani!” vs „Nu, mulțumesc, am hârtie igienică acasă”.

Sursa foto: STB
Sursa foto: STB

Și, cel mai probabil, acesta este și momentul în care s-a născut cea mai inutilă, dar rezistentă glumă legată de RATB (STB și ce o mai veni după): „Dați biletul din mână în mână să ajungă până în fund la taxatoare”.

Acum 100 de ani, abonamentul de tramvai avea poză

Când au apărut abonamentele pentru mijloacele de transport în comun, nu aveai cum să „fentezi” controlul. Legitimațiile aveau poza titularului, nu doar numele său.

Sursa foto: STB
Sursa foto: STB

Sancțiunile pentru persoanele care erau prinse cu un abonament fals sau care aparținea altcuiva erau dure. În istoricul STB se arată că „abaterile dela condițiile de folosire a abonamentelor atrag confiscarea lor”. Dacă acum amenda este de 80 de lei, pe atunci trebuia să plătești dublul valorii abonamentului și să-ți faci altul, dacă mai voiai să circuli cu tramvaiul:

Abonații cari dându-și calități neadevărate și prezentând acte străine sau false, au obținut abonamente, vor plăti îndoitul diferenței de cost între abonamentul utilizat și cel la care avea dreptul, pe timpul dela încetarea vechei calități și până la data la care s’a constatat abaterea, se scria în vremea aceea.

Sursa foto: STB
Sursa foto: STB

Și dacă circulai cu un abonament pe altă linie primeai o amendă considerabilă:

Abonații cari utilizează abonamentele călătorind și pe alte linii decât acele pentru care au fost emise, vor plăti îndoitul diferenței de cost între abonamentul utilizat și un abonament pe toate liniile, pe timpul dela eliberarea abonamentului până la data la care s’a constatat abaterea, era stipulat în regulamentul STB.

În plus, dacă îți pierdeai abonamentul și nu declarai imediat că nu-l mai ai, iar altcineva (care îl găsea) îl folosea, riscai să plătești cât nu face:

Abonații cari nu vor comunica imediat Societății pierderea abonamentului vor fi supuși, în caz că acesta se va găsi utilizat de altă persoană, la plata unei sume, reprezentând costul abonamentului pe trei luni, iar când valabilitatea abonamentului va fi expirat, vor fi supuși și la plata prețului dublu al abonamentului pe timpul dela data expirării valabilității și până la data care s’a constatat abaterea.

Vremurile s-au schimbat, acum se fentează altfel călătoria cu tramvaiul

Acum lucrurile s-au schimbat, suntem în secolul 21, totul este digital. Avem fie aplicații (care uneori merg, alteori mai puțin), fie carduri. Carduri STB care, în vremurile de azi, văd mai mulți bani în ele decât cardurile de salariu, vorba vine.

Plus că și metoda de a fenta controalele din mijloacele de transport în comun s-a „emancipat”. Adicătelea, stai cu cardul în mână, aproape de aparat. Doar că dacă vine controlul, se opresc aparatele de taxat și ești bun de plată. Nu mai merge că dacă vine cineva să te verifice, pac, dai repede și plătești. Dacă nu te prinde controlul, slavă cerului, mai ai de o cursă și data viitoare.

Asta dacă nu ești o persoană ghinionistă ca mine, care ar fi în stare să primească amendă și dacă se suie la depou ca să vadă cum e tramvaiul când stă pe loc. Pentru că uit să plătesc sau vorbesc la telefon și nu apuc să dau SMS.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies