Trecătoarea din Grozăvești care măsoară 80 de centimetri urmează să fie lărgită. Primarul Ciprian Ciucu a semnat actele, iar lucrările ar urma să înceapă.
Primăria Sectorului 6 a anunțat pe pagina de Facebook că trotuarul de 80 de centimetri din Grozăvești va fi lărgit și transformat într-o alee. Strâmtoarea se află între Str. George Ranetti și Splaiul Independenței.
Pe acolo abia poate trece o persoană, din cauza dimenisunilor reduse.
Primarul Ciprian Ciucu a semnat joi actele cu proprietarul din vecinătate. Au mai fost necesari 4 metri de teren pentru începerea lucrărilor, metri care au fost achiziționați de la proprietarul unei terase de lângă strâmtoare.
Săptămâna viitoare ar urma să înceapă lucrările, care vor fi realizate de Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană (ADPDU) Sector 6, transmite PS6:
Gata! Aleea de 80 cm, pe care acum nu pot intra deodată două persoane ori un părinte cu căruciorul va fi lărgită.Primarul Ciprian Ciucu a semnat astăzi actele cu proprietarul din vecinătate, de la care am cumpărat 4 metri.ADPDU Sector 6 va începe lucrările săptămâna viitoare.”
Cum necum, uite că de curând au votat și astăzi am cumpărat acei patru metri și am dispus ADPDU Sector 6 să lărgească accesul și să amenajeze frumos.Îi mulțumesc mult proprietarului terenului (cel cu terasa) pentru că a fost extrem de drăguț și de diligent și ne-a vândut terenul la prețul din grila notarială, să nu mai fie alte discuții. Când treceți pe acolo, puteți bea o bere la el.Altfel, să știți că solicitările dvs. ajung la mine, chiar daca nu pot rezolva pe moment, nu înseamnă că după ce depășesc diferitele barariere administrative nu le rezolv. Așa cum a fost și acesta, direct de la cetățeni. Nu e nevoie de intermediari…
Te-ar putea interesa și: